Gânduri în noaptea dintre ani

 Sunt singură. Dar nu mă simt deloc rău aşa. E noaptea dintre ani şi, ca întotdeauna, facem toţi bilanţuri şi ne punem în gând o dorinţă şi avem sufletul plin de speranţă. Am urat celor dragi toate cele bune, acum aştept să "îngrop" anul, mai stau o vreme şi apoi mă voi îndrepta direct spre pătuc, la nani. Aş vrea să fie mereu aşa, linişte şi pace. Mă rog, în limitele rezonabile, căci mereu apare câte ceva. Aş vrea să pot spune, mult timp de acum încolo, fraza aceea pe care am auzit-o cândva, prin filme: "este ora nouăsprezece şi totul este bine, dormiţi în pace!" Deci, aho, aho, să aveţi toţi un an mai bun, să fim sănătoşi şi pacea să ne coboare în suflete. La mulţi ani!

Gânduri de Crăciun

    Motto:
    "Nimic nu e mai trist pe această lume decât
     un om care se trezeşte în dimineaţa Ajunului
     şi nu se comportă ca un copil"
     (Erma Bombeck)                      

    E ziua de Crăciun. 2012. Anul când s-a prevestit o altă Apocalipsă, a nu ştiu câta. Sunt singură (nu adaug şi acasă pentru că asta v-ar duce, inevitabil, cu gândul la filmul ăla american plin de haz şi totul ar deveni o hlizeală) dar sunt aproape fericită. Şi nu pentru că am trecut de 21 decembrie, nu! Oricum data asta nu mă îngrijora deloc. Apropo de asta, cei de la "Academia Caţavencu" (mă rog, unii dintre ei, că s-au împărţit în "Kamikaze", "Caţavencii" şi "Academia Caţavencu"), au scris în ziua de 22 decembrie: "Ei, a trecut Apocalipsa pe la voi? Ce v-a lăsat în ghetuţe?"

     Sunt aproape fericită pentru că sunt sănătoasă (mai ales că ieri mi-a fost tare rău!), liniştită şi, în fine, nu ştiu DE CE, pur şi simplu aşa simt. Ascult colinde, în casă e cald, afară e alb totul (nu ştiu pentru câtă vreme, pentru că a apărut un soare foarte jucăuş), deci e bine. Nu vreau să las niciun gând morocănos sau îngrijorat să-mi strice această relativ iluzorie stare de bine. Sper să primesc doar veşti bune şi urări, care mai sincere, care mai de convenienţă (şi eu am tot urat zilele astea, dar sincer, zău!) şi aştept, liniştită, să pot ajunge la starea aceea în care nu faci eforturi să te bucuri, ci chiar te bucuri.
 

Gânduri alandala

   MOTTO:
                                                                                 Dacă vrei să fii iubit, iubeşte!
                                                                                     Seneca

         Sau anapoda. La gânduri mă refer. Chiar nu ştiu ce-i cu gândurile mele în această perioadă. Nici măcar nu mai fac eforturi să mi le pun în ordine. Sau să le înţeleg. Au început să aibă o independenţă care mă deranjează. De exemplu, gândesc acum că voi fi (iar!) singură de Sărbători şi, culmea, gândul e reconfortant. Dacă aş vrea altfel, aş acţiona, nu? Gândesc că mâine e mult trâmbiţatul 21 decembrie şi-mi zic: "Ei, şi?" Efectiv, nu-mi pasă. Cred că ar trebui să-mi duc gândurile la un "doctor de gânduri" (şi, nu, nu trebuie să vă gândiţi imediat că-mi trebuie un psihiatru!) ca să văd ce-i cu ele. Deh, până atunci, mă iau de mână şi mă duc să mă gândesc la ceea ce îmi place (vise cu ochii deschişi, călătorii, cărţi, filme, ursuleţi panda, temple, magnolii, citate celebre, fulgi de nea, orhidee....)

Gânduri pe care aş fi vrut să le gândesc eu mai întâi...

    MOTTO:
"Oamenii care se ghidează după stele
 nu se tem de întuneric" 
   (Carl Sagan)

     Da, uneori am acest sentiment: aş fi vrut să spun eu nişte lucruri care deja s-au spus. Deh, nimic nu-i nou sub Soare, nu? Alţii au gândit despre ceva înaintea mea şi au spus-o mult mai bine decât mine şi aceasta continuă până acum, în anul de graţie 2012. Am citit mai zilele trecute ce a scris despre Crăciun, Tudor Chirilă. Cam la fel gândesc şi eu, dar el a spus-o primul şi mult mai ca lumea.  Pe urmă, îi invidiez pe cei care scriu poezie (am mai spus-o, dar lăsaţi!), pe cei care se joacă cu metaforele mai ceva ca Ionel Teodoreanu, pe cei care...

   Iată câteva mostre de gânduri, în versuri sau în proză, pe care le invidiez: 

    "Tinereţe, dar dumnezeiesc,

      Cum aluneci, fără să mai vii.

      Nu pot plânge cât să plâng doresc

      Şi, adesea, plâng făr-a dori." 

   (Ruben Dario, "Cântec de toamnă în primăvară")

  "Cred că imaginaţia este mai puternică decât cunoaşterea. Că mitul e mai puternic decât istoria. Că visele sunt mai puternice decât faptele. Că speranţa triumfă mereu asupra experienţei. Că râsul este singurul leac contra durerii. Şi cred că dragostea este mai puternică decât moartea." (Robert Fulghum)
 

Gânduri. La plural

       MOTTO:
"Je ne te demande pas quelle est ta race, ta nationalité
  ou ta religion, mais quelle est ta souffrance"
       Louis Pasteur

  Am găsit această zicere scrisă pe undeva şi mi s-a părut extraordinară. Mai ales că, în Post fiind, mi-e necaz uneori pe mine că nu sunt mai bună, mai fără ipocrizie, fără nervi, fără mici ranchiune, fără "cârcoteli". Aşa suntem noi, ignorăm cu seninătate bârna din ochiul propriu, atenţi să vedem paiul din ochiul vecinului. Acum, că se apropie Sărbătorile, am iar sentimentul acela că merg contra curentului, nu mă arunc în oceanul învolburat al cumpărăturilor, nu mă las atrasă de "ho, ho, ho"-ul moşului grăsuţ, îmbrăcat în roşu, nu mă gândesc la ospeţele ce vor urma, mă gândesc doar cum să reuşesc să primesc, cu sufletul cât mai deschis şi mai primenit, minunea ce va să fie, a Naşterii. Titlul vrea să fie un îndemn (pentru mine, nu pentru ceilalţi, n-aş îndrăzni!) la a avea o multitudine de gânduri. Dacă sunt şi bune, e cu atât mai bine. Gândurile puţine sunt periculoase, ca să nu mai vorbim de cazul când gândul acela unic devine idee fixă. Mda, şi ştim la ce duc ideile fixe...

 

Pe gânduri...

     
      Motto:

   "Soarele străluceşte, ne încălzeşte şi ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioşi de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicaţia răului, durerii, foamei, ţânţarilor şi a oamenilor proşti.” (Ralph Waldo Emerson)

     Mda, cam aşa este. De o vreme, eu asta am tot încercat, de câte ori am căzut pe gânduri asupra vreunei chestii "epocale". Am încercat să nu mai despic firul în patru, să nu mă mai frământ pentru orice situaţie pe care nu o pot rezolva, pentru orice lucru minor şi fără importanţă, în general, am încercat să gândesc pozitiv. Nu e uşor. Şi nici nu-mi reuşeşte mereu. Cred că cei cu naturi solare, cu suflete suave şi cu multă credinţă, reuşesc să fie optimişti fără să facă eforturi. Eu, acum, fac eforturi. Da, dar măcar, multumită marii bunătăţi a lui Dumnezeu, acum nu mai sunt depresivă. E un progres, nu? Ei, azi mă bântuie oarece gânduri negre, pentru că mâine voi merge la vot. Bleah şi iar bleah! Nu mă mai învăţ minte, tot insist să-mi exercit "datoria de cetăţean responsabil", deşi ăştia continuă să facă ce vor ei. "Ăştia" este un eufemism pentru hahalerele (şi aici intră vreo câteva "beep"-uri!) politichiei, adică cei care ne conduc ţara. Unde o conduc, nici nu mai trebuie să spun.

Pe mâine!

Gânduri pioase

    Astăzi este Sfânta Filofteia. Noi, cei din jurul Mănăstirii de la Curtea de Argeş, o numim "Sfântuliţa noastră". Am şi eu convingerea, ca şi oamenii de pe aceste meleaguri frumoase şi încărcate de istorie, că ea ne apără de multele rele ce ne pândesc în viaţa asta a noastră efemeră. Nu ştiu dacă e aşa, dar gândul e reconfortant şi dătător de speranţă.

 

     Şi speranţa e cea mai de preţ ce ne-a rămas într-o lume care, după părerea mea, a devenit extraordinar de egoistă şi rea şi plină de păcate. Am să mă rog astăzi la "Sfântuliţa noastră" pentru toate rudele, toţi prietenii, toate cunoştinţele (şi chiar pentru toţi duşmanii). Aşa să ne-ajute Domnul!

Gânduri ninse

Motto: "Când zăpada adoarme, noaptea îşi cheamă câinii înapoi" 
                                                                                       (René Char)        
      

        Azi ninge prima oară în anul acesta. De vreo trei ani încoace, a devenit deja un obicei ca eu, de bucurie că ninge, să bat câmpii cu graţie şi să scriu câteva rânduri (care nu interesează pe nimeni, cred că lumea are alte ocupaţii decât să se extazieze în faţa primei ninsori) despre acest repetabil fapt al naturii. Ei bine, azi nu am timp, deci lumea a scăpat de "bla-bla-bla"-ul meu şi, deci, termin abrupt. Vreau să ies afară, în ninsoare. Mai bine, nu? În continuare e o imagine care arată cam cum se simte acum sufletul meu.

Gânduri de 1 Decembrie

              Azi, mărturisesc, nu am fost în starea aceea de graţie pe care mereu o simt când e ziua Ţării. Poate pentru că mi-e cam rău, am o nevralgie sâcâitoare, poate din cauze (la fel de sâcâitoare) pe care nu le pot desluşi. Dar asta nu înseamnă că nu mi-a păsat. Nu. Îmi pasă mereu şi tot mereu îmi pare rău că nu pot face mai mult ca România să poată fi şi ea mândră de noi, aşa cum noi ne mândrim cu ea. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români de aici şi de pretutindeni din lume!