Gânduri despre publicarea unui "Manual de cules margarete"

   
                                                   MOTTO:

        "Doamne, dăruieşte-mi seninătatea de a accepta lucrurile

         pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile 

   ce stau în puterea mea, şi înţelepciunea de a face 

   diferenţa dintre ele." 

                                         Reinhold Niebuhr 

     

         Iniţial, am vrut să-mi intitulez rândurile de azi foarte scurt, folosind interjecţia "bleah!" Pe urmă, tot eu m-am gândit că nu-i frumos, şi că era doar o pornire de moment, căci asta am vrut să scriu ieri, după ce duminică am fost la referendum. Deci mi-am zis să mai aştept o zi, să mă calmez. Azi sunt la fel de scârbită, (sau, vorba ălora mici, tot ce e legat de politică mi se pare "câh"), dar am căutat o imagine cu un câmp de margarete care să mă facă să uit toţi nervii şi să-mi văd de viaţa mea. Şi am mai căutat nişte vorbe înţelepte, în care să găsesc oarece sprijin. Voi încerca, din toate puterile,  să urmez cele spuse în motto, deşi e greu tare...

          Am să încep, de astăzi, să scriu pentru uzul propriu un manual de cules margarete, deci de iniţiere în ale uitării (vezi bancul ce l-am spus mai devreme în anul acesta), scrierea fiind folosită de mine în scop terapeutic. Şi cu asta poate voi scăpa de gândurile negre, de obidă, de revoltă, de silă şi de sentimentul de nepuţinţă. 
        Pe prima pagină a manualului am să trec: de azi înainte nu mă mai uit la televizor, nu mai citesc în ziare, nu mai ascult la radio nimic legat de politică şi de "onorabilii" care o practică în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mi-a ajuns! Bine, nici până acum nu mă dădeam eu în vânt după ştirile legate de politică, dar acum nu mă mai interesează chiar deloc. Punct.

Gânduri ca ale unui măgar celebru...

       MOTTO:

      "Când cineva face totul cu judecată, dar lucrurile nu ies după cum a judecat, el să nu încerce altceva, ci să rămână, mai departe, la ceea ce a hotărât la început".

       Hippocrates

      Da, este uşor de zis, să faci totul cu judecată. Dar e greu de făcut. Eu, domniile voastre, înaintea acestui atât de controversat referendum din ziua de duminică, 29 iulie, mă simt la fel cum cred că s-a simţit celebrul (şi nefericitul) măgar al lui Buridan. Sau, mă rog, al cui o fi fost el. Ştiţi povestea, neputând să aleagă între două grămezi cu paie identice, dobitocul a murit de foame. Eu nu prea am acest "embarras du choix", ştiu ce am să aleg, dar, din nefericire pentru mine (şi pentru poporul român, în general), trăiesc disperarea pe care am trăit-o aproape de fiecare dată când am votat: aceea că aleg unul dintre DOUĂ RELE. Pe cel mai mic. Mi-e aşa de silă de situaţia asta, de-mi vine să-mi iau lumea-n cap. Dar nu am unde mă duce, aşa că o să merg duminică la referendum şi pe urmă o să mă întorc acasă să plâng puţin.

Căldură mare, chiar şi-n gânduri...

Da, aşa cum exclamă personajul acela al lui Nenea Iancu, e "căldură mare, monşer!". Nu mă mai pot concentra să scriu, iar dacă încerc, gândurile-mi parcă sunt şi ele lichefiate, se scurg ca o peltea şi nu-mi plac deloc. Cred că o să fac o luuuungă pauză, pentru că am fost mereu împotriva ideii de a scrie doar ca "să te afli în treabă" (deşi, mărturisesc, am căzut de câteva ori în acest păcat) şi, de cum se răcoreşte un pic, o să revin. Adică, cel puţin aşa sper, pentru că nu te poţi pune cu inspiraţia, nu?