Gânduri despre fericire

    Ştiu că a pomeni de fericire în timpurile astea grele pe care toţi le trăim, e un pic hazardat. Dar eu asta doresc tuturor (şi mie, bineînţeles): să găsim puţină fericire în orice om întâlnit, în orice lucru, în orice gest, în orice clipă. În această ultimă zi a anului 2011, vă doresc tuturor să găsiţi acea fericire care este lângă voi, sigur e lângă voi, aproape, să nu vă apucaţi să alergaţi încolo şi-ncoace după ea. Anul ce vine (despre care s-au spus atâtea şi care mai este şi bisect, peste toate cele) să fie mai bun, mai bogat şi mai norocos pentru noi toţi. Aşa că, dintr-un sat pitulat printre dealuri, încărcat cu mireasmă de cetină şi binecuvântat să trăiască acea veşnicie de care vorbea Blaga, vă îmbrăţişez şi vă urez numai de bine (aho, aho!). 

LA MULŢI ANI!

Veselie-n gânduri

   Ta da! Astăzi, în sfârşit, a nins. De dimineaţă curg din cer fulgii de zăpadă care nu prea se aştern pe pământ, pentru că e cald, dar important e că ninge. Au mai fost ceva fulguieli alaltăieri, dar alea nu se pun. Eu o declar pe-aceasta prima ninsoare din iarnă. Din iarna blândă a lui 2011. Mă simt minunat. Nu mai contează că stau prost cu banii, nu mai contează că mă doare un pic capul, nu mai contează că sunt singură, nimic nu mai contează în faţa fulgilor care dansează prin văzduhul Domneştiului. Da, acum chiar simt că vin Sărbătorile. Peisajul de afară nu prea seamănă cu cel din "figura alăturată", dar cu un pic de străduinţă o să ajungem şi acolo. Ei, aşa da!

Gânduri despre ninsori

       Tare aş vrea să ningă. Azi, la mijloc de decembrie, pe muscelele noastre a plouat încăpăţânat, a fost mai cald ca-n octombrie şi acum, pe seară, e o ceaţă ca la Londra (e o expresie aşa de des folosită, încât e de-a dreptul zdrenţuită, dar nu vreau să-mi silesc unicul neuron care e treaz la ora asta, să muncească prea mult...). Deci, în aşteptarea unor ninsori (multe, şi albe, şi pure), care să acopere tot ce e murdar şi urât, mă mulţumesc cu imaginea asta. Seamănă a Domneşti, Domneştiul acela din copilăria mea...

Mirări în gânduri

       Da, continui să mă mă mir de toate câte se întâmplă în lumea asta. Cred că sunt într-o continuă mirare. Pe când mă pregăteam să trimit cuiva un mesaj, pe Yahoo România văd la Ultimele ştiri câteva rânduri care m-au năucit complet. Am stat minute în şir stană de piatră, pentru că nu mă puteam hotărî dacă să râd sau să mă pregătesc să plâng. Ştirea era despre Adrian Mutu (şi, nu, domniile voastre, nu m-am întrebat, în sinea mea, cine e personajul, asta pentru că, din nefericire, toate ziarele şi toate posturile de televiziune au tot vorbit de acest minunat Briliant care e, cred eu, mai degrabă o Mărgică Colorată). Deci, fotbalistul Mutu, acela care zice că-l citeşte împătimit pe Dostoievski şi despre care  se zice că e prieten cu interlopul Gheară, a declarat de curând că, atunci când îi e dor de România, îl sună pe Adi Minune şi-l pune să-i cânte la telefon o manea. Ha! Deci asta e România lui Mutu. De asta i-e dor. Bun, nu pot să fiu absurdă şi să-i cer lui Mutu să-l sune pe Andrei Pleşu şi să discute, în termeni filozofici, despre suflet sau despre îngeri şi nici să-şi dorească să asculte una din lucrările lui Enescu. Dar Copilu' Minune, manea? Zău? Ei, m-am mirat destul, gata. Aici merge de minune exclamaţia personajului caragelian Rică Venturiano: "Genii bune ale venitorelui României!" Şi mai merge următorul emoticon, pentru că exact aşa aş vrea să fac şi eu: