Gânduri sau vise?

       Pe vremea când eram mult mai tânără (nu, nu chiar aşa de tânără ca în poză, sau poate doar în ceea ce priveşte mintea) am încercat, ca tot omul cu "naturelul simţitor", (nene Iancule, sal'tare!) să scriu şi eu poezii. Erau proaste. Dar erau sincere şi, în momentul respectiv, mi se păreau o.k. Acum mă fac să zâmbesc. Sau să mă ruşinez. Nu, e cam mult spus, aş zice că mi-e un pic jenă. Iată una dintre aceste "poezele", pe care am scris-o după ce am citit Shogun de James Clavell. Care, da, la momentul acela, chiar mi-a plăcut foarte mult. Sunt evidente trimiterile, e evidentă lipsa de talent, dar eu tot o s-o transcriu mai jos:

                                          VISE

                          Visez la o vacanţă în Hawai,
                          Visez la violetele de Parma,
                          Visez la o pagodă din Chitai.
                          (Dar visele rămân doar vise. Karma!)
                          Visez să nu mai fie oameni răi,
                          Visez ca luptele să îşi sfârşească larma,
                          Visez încă la ochii tăi.
                          (Dar visele rămân doar vise. Karma!)
                          Visez la ninja şi la samurai,
                          Visez ca-n tot să fie dharma,
                          Visez că în Japonia e Rai.
                          (Dar visele rămân doar vise. Karma!)
                           
                            
           

Gânduri ciudate

   E iunie. Şi e groaznic de cald. Deci alt motiv să nu scriu. Ştiu, găsesc tot felul de pretexte, dar adevărul adevărat este că nu mai am inspiraţie. Iar. De fapt, nici nu ştiu dacă am avut inspiraţie vreodată, am fost doar sinceră şi am aşternut "pe curat" câteva dintre gândurile şi sentimentele mele. Doar câteva. Pentru că nu găsesc de bonton să-ţi dezgoleşti complet sufeltul. E indecent. Acum, de exemplu, mă gândesc cât sunt de ciudate gusturile mele în ale filmelor şi serialelor. În afară de serialele coreene, care au fost o plăcută surpriză pentru mine şi care sunt un capitol aparte, îmi plac ficţiunile despre chestiuni care, în realitate, mă cam înspăimântă. Îmi plac cărţile, filmele şi serialele cu crime, cu investigaţii, cu fenomene paranormale, cu avocaţi, cu spitale, deci tot ceea ce nu prea suport eu, de fapt, în viaţa cea de toate zilele. Dar de ce m-oi fi mirând, când eu sunt un ghem încurcat de contradicţii (şi nu prea reuşesc să mi le pun de acord). Da, mă uimesc uneori pe mine însămi. Gata, e prea cald şi voi continua să scriu în zilele următoare, dacă îmi va veni vreo idee de Doamne-ajută. Bine, pa! (Mi-a plăcut la nebunie replica asta, spusă abrupt la finalul unei convorbiri telefonice-interviu, de un reporter de la un post de radio).