sâmbătă, 11 noiembrie 2023

Niște gânduri ce cântăresc o alternativă

    

MOTTO: „Din această dilemă nu puteți ieși... Am zis!” (Ion Luca Caragiale, „O scrisoare pierdută”, actul III)

 

Ieri nu am avut deloc chef de scris, deci căutarea cuvântului a cărui formă mă cam nedumerea a rămas pe azi. Nici azi nu prea am chef (căci e frig, plouă și mi-e sufletul cam „tristuț”), dar o să încerc să mă lămuresc cu niște „chestii”. Deci, mai întâi, diferența între „dilemă” și „alternativă”. Citez:
Dilemă: o situaţie din care se poate ieşi în două feluri, dar ambele sunt defavorabile.

Greşit: Am o dilemă: să merg la mare ori să merg la munte în vacanţă.

Corect: Am o dilemă: să accept pedeapsa ori să mă opun şi să risc primirea notei 4.

Alternativă: Posibilitate de a alege între două soluţii, între două situaţii care se exclud.

Greşit: Am două alternative: să devin şeful departamentului ori să ocup o funcţie similară cu cea curentă în străinătate.

Corect: Alternativa pe care o analizez este următoarea: să devin şeful departamentului ori să ocup o funcţie similară cu cea curentă în străinătate.

Explicaţie: în varianta greşită, enunţarea existenţei a două alternative implică prezenţa a patru variante, ceea ce nu este în acord cu restul enunţului, în care se vorbeşte de două variante.”

(Sursa: https://www.scientia.ro/homo-humanus/44-dificultati-ale-limbii-romane)

Bun, cu asta m-am lămurit, trecem mai departe. Cuvântul aleatoriu de azi a fost „grenadian”. Îu, mi-am zis, păi eu știam doar de grenadier, adicătelea omul cu grenadele! Așa că m-am documentat, am privit poze, am studiat hărți și apoi am făcut un scurt voiaj în Grenada (uau, foarte frumos, soare, cald, peisaje de vis)...

GRENADIAN, -Ă, grenadieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoană care face parte din populația statului Grenada sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Grenadei sau grenadienilor , referitor la Grenada ori la grenadieni. [Pr.: gre-na-di-an] – Grenada (n. pr.) + suf. -an.

Grenada este o țară insulară (cu o suprafață de 344 km²), situată în partea sud-estică a Mării Caraibelor, ce are capitala la Saint George's. Grenada este a doua dintre cele mai mici țări din emisfera vestică. Se află la 200 km nord de Venezuela, între Trinidad-Tobago și Saint Vincent și Grenadines. (Wikipedia)

Între paranteze:

GRENADIER, grenadieri, s. m. 1. Soldat infanterist care acționa cu grenada (1). 2. (În trecut, în unele țări) Soldat infanterist dintr-o unitate de elită. [Pr.: -di-er. – Var.: (2) grenadir s. m.] – Din fr. grenadier. Cf. germ. Grenadier.

Și, desigur, există și Granada, despre care știam, dar nu mi-a stricat încă o plimbare (pe care o voi relua cândva și pentru domniile voastre) prin Andaluzia, așa că am văzut în fugă Granada, Alhambra, Grădinile Generalife,  Albaicin  și apoi m-am întors în satul meu învăluit în ceață și udat de o ploaie rece. Deh, toate plimbările imaginare se termină cam repede, mai ales dacă nu ai Inspirație. Deci:
Granada este capitala provinciei Granada din comunitatea autonomă Andaluzia în Spania de sud, și se află la poalele muntelui Sierra Nevada la o altitudine de 670 m față de nivelul mării în văile Darro și Genil. Orașul are aproximativ 241.000 de locuitori, majoritatea ocupați cu agricultura și turismul. (Wikipedia)

P. S. Ceea ce mă nedumerea ieri (și, hm, continuă să mă nedumerească) este cum se spune corect: „cardamom” sau „cardamon”. Ei bine, văzând titlurile oferite cu dărnicie de Domnul Google, am văzut se folosesc ambele forme, ceva mai mult a doua, așa că...
Elettaria cardamomum, cunoscută în mod obișnuit ca cardamom verde sau cardamom adevărat, este o plantă erbacee, perenă, din familia ghimbirului, originară din sudul Indiei.



miercuri, 8 noiembrie 2023

Niște gânduri care o iau pe linia de centură

MOTTO: „Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om.” ( Marcel Proust)

 

      Pentru că astăzi e o „zi de urări” (Sfinții Mihail și Gavril), m-am hotărât să scriu cuvintele din DEXOLINE aici, pe blog, căci e mai puțin „aglomerat”. Și am mai vrut să scriu ceva despre Mafalda. Asta pentru că am văzut acum cinci minute o postare pe Facebook care mi-a readus-o în minte. Am să amân pe zilele viitoare, căci cuvântul aleatoriu este mai mult decât „nesfârșit”, dar mi s-a părut destul de interesant și cu niște sensuri pe care chiar nu le știam, deci nu am renunțat la el...

👀 Centură, centuri, (substantiv feminin) 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia. Sinonime: cingătoare, cordon.

1.1. Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte.

 1.2. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică.

 1.3. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă.

1.4. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare.

1.5. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere.

1.6. Centură de siguranță = dispozitiv care împiedică pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectați înainte, în caz de accident.

1.7. (termen militar) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului. Sinonime: centiron.

1.8. Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă.

1.9. Centură de castitate = bandaj închis cu lacăt, în trecut, pentru protejarea castității femeilor.

* Până la centură = (de la umeri) până la talie.

2. (anatomie) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi.

2.1. Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi.

2.2. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi.

3. (sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament.

3.1. (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile.

3.2. Fiecare din gradele de calificare a celor care practică arte marțiale.

4. Ceea ce înconjură un lucru, un loc etc.

4.1. Linie de centură = cale ferată, șosea care înconjură un oraș.

* Cale ferată de centură = cale ferată care înconjură un oraș.

5. Porțiune dintr-un spațiu, care se caracterizează prin anumite particularități. Sinonime: zonă.

5.1. Ansamblu de plantații în jurul unui oraș sau de separare a unor zone ale acestuia.

5.1.1. Centură verde = ansamblu de parcuri și de grădini aflate în jurul unui oraș

* (în sintagmă) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități.

* Centură de forturi = zonă fortificată în jurul unei așezări care prezintă interes strategic.

6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri.

7. Cadru de formă circulară.

8. (construcții) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor.

8.1. Centură antiseismică = brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor.

9. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave.

* (astronomie (în) sintagmă) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți.

Etimologie: limba franceză - ceinture.

Cuvântul lunii: (Tot) DIHOTOMIE.

Cuvântul zilei:

COGNIȚIE s.f. Facultatea de a cunoaște. (< fr. cognition, lat. cognitio). Cheia alegerii: Mircea Miclea împlinește 60 de ani. Este psiholog, profesor universitar, cercetător, antreprenor. A fost ministru al învățământului timp de un an, în 2005, perioadă în care a reușit să devină cel mai eficient și mai respectat dintre toți miniștrii învățământului pe care i-a avut România din '90 până astăzi. 

Bancul zilei:

Dumnezeu către Adam:

– Hai, măi, te zgârcești la o coastă?!

– Nu, Doamne, pur și simplu am o presimțire rea.

Niște gânduri îmi sunt halandala

  MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...