![]()
Azi dimineață, când am deschis fereastra, am auzit ciripind niște păsărele gureșe (am pus, așa, numele generic, căci nu știu sigur ce erau, presupun că vrăbii), însă mi s-a părut că dialogul lor era cam în contradictoriu („Fată, azi e 1 martie, începe primăvara!” „Ce-ai, tu, nu ești sănătoasă la cap, nu vezi ce ger e?!”). Și, vorba bancului ăla cu rabinul, amândouă aveau dreptate: astăzi e prima zi din anotimpul numit Primăvară, dar afară e o brumă groasă și opt grade Celsius (cu minus) în termometre. Mi-am amintit, tot azi, un cuvânt, am învățat altul nou (pentru mine nou, adică), am enumerat ce se sărbătorește în această zi (pe lângă cele știute, se pare că azi e și ziua compotului de fructe și a porcului, ha, ha, ha), iar la post-scriptum mi-am notat cum va fi săptămâna asta pentru mine, ca Balanță, apoi lunile anului în portugheză (căci mi-am verificat traducerea în limba română a numelui orașului Rio de Janeiro, care a fost capitala Braziliei între anii 1764 și 1960), plus o poză și niște urări. Destul, nu?
🌿 Cuvântul zilei (1 martie 2022):
ISEGORIE s.f. Termen care desemna, în democrația sclavagistă ateniană, dreptul egal al fiecărui cetățean de a lua cuvântul spre a se pronunța în treburile publice. (cf. gr. isegoreo, a vorbi cu egală libertate). Cheia alegerii: Ziua „Zero discriminare” (ONU).
Rezumat I. A. - Astăzi, 1 martie 2026, este marcată la nivel mondial Ziua „Zero Discriminare” (Zero Discrimination Day), o inițiativă a Programului Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS) lansată în 2014 pentru a promova egalitatea, incluziunea și toleranța.
Mesajul cheie pentru 2026:
În acest an, Ziua „Zero Discriminare” se concentrează pe tema „People first” (Oamenii pe primul loc). Campania subliniază necesitatea de a pune demnitatea umană în centrul acțiunilor, evidențiind modul în care stigmatizarea – în special în cadrul sistemelor de sănătate – împiedică accesul la tratament și pun vieți în pericol.
🌿 Cuvântul aleatoriu:
PROUR s.n. (Pop.) Timpul zilei (dis-de-dimineață) când pleacă oile la pășune. ◊ Expr. În prour de ziuă = la începutul zilei; (p. ext.) la începutul unui anotimp. [Var.: proor s.n.] Etimologie necunoscută. Sursa: DEX '09 (2009).
🌿 Cuvântul zilei:
ESTUAR, estuare, s.n. Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe țărmurile afectate de maree puternice. [Pr.: es-tu-ar] Din fr. estuaire, lat. aestuarium.
Cheia alegerii: În 1565, la intrarea în Golful Guanabara, un căpitan portughez (nota mea: Estacio de Sa) fondează Rio de Janeiro. Numele orașului (nota mea: Rio de Janeiro, Râul din Ianuarie) amintește că acest golf imens, descoperit pe 1 ianuarie 1502, a fost confundat cu estuarul unui râu (rio).
🌿 Cea mai cunoscută sărbătoare din 1 Martie este Ziua Mărțișorului. Odată cu el celebrăm sosirea primăverii. Acest şnur din două fire răsucite - unul alb şi celălalt roşu - este oferit în ţările din această parte a Europei în special femeilor, dar în unele regiuni şi bărbaţilor, şi este purtat la mână, la gât ori la rever deoarece, potrivit tradiţiilor, apără de rele şi aduce noroc şi prosperitate tot anul. (...) Ziua Mondială a Complimentului (#ComplimentDay) este momentul ideal pentru a oferi şi a primi apreciere. Pentru că nimic nu este mai frumos decât să ştii că aduci o schimbare în bine în viaţa altora şi că ceea ce faci contează. Acesta este crezul lui Hans Poortvliet din Ţările de Jos, care a iniţiat această sărbătoare la începutul anilor 2000, potrivit daysoftheyear.com.
Sursa:https://newsweek.ro/timp-liber/cum-a-ajuns-1-martie-ziua-martisorului-a-complimentelor-a-compotului-de-fructe-si-cea-a-porcului/
🌿 P. S.
Lunile anului în limba portugheză, scrise de obicei cu literă mică, sunt: janeiro (ianuarie), fevereiro (februarie), março (martie), abril (aprilie), maio (mai), junho (iunie), julho (iulie), agosto (august), setembro (septembrie), outubro (octombrie), novembro (noiembrie) și dezembro (decembrie). (I.A.)
🌿Balanțele se află în căutarea echilibrului la început de primăvară. Ele simt că nu mai pot să gestioneze haosul din viața lor, astfel că sunt hotărâte să facă schimbări radicale. Astrele arată că vor fi nevoite să renunțe la anumite lucruri, dar și să se distanțeze de aspectele care le țin pe loc. În relații, Balanțele încep să vorbească deschis și să spună clar ce le nemulțumește.
(https://www.radioimpuls.ro/horoscopul-saptamanii-1-8-martie-2026)
🌿 Imaginea din dexonline.ro („isegorie”) © Andrea Homorodean.
🌿🌿 De Ziua Mărțișorului, tuturor, urări numai de BINE!🌿🌿