Aici este un „locșor” unde-mi place mie să poposesc și să-mi „împărtășesc” unele gânduri cu alții. Însă cel mai adesea, recunosc, mă întâlnesc aici doar eu cu mine. Îmi place să trec, din când în când, pe la blogul meu, și asta pentru că „scrisul” îmi aduce liniște și tămăduire sufletească. Eu am ajuns să îl percep ca pe un fel de spovadă, de eliberare (a gândurilor), ca pe o „terapie” chiar. Și, desigur, îmi mai place să trec pe la blog pentru că, uneori, „scrierile” mele mă amuză copios...
joi, 29 iunie 2023
Gânduri care vor să sară cu parașuta
„Fontana di Trevi (sau Fântâna Dorințelor) este cea mai cunoscută și probabil cea mai frumoasă fântână arteziană din Roma. Acest monument impresionant domină micuța piață Trevi, situată în cartierul Quirinale. Fontana di Trevi se află la capătul unui apeduct construit în anul 19 î.Hr., ce se numește Aqua Virgo. Acest apeduct aduce apa de la izvoarele Salone (la aproximativ 20 kilometri depărtare de Roma) și aprovizionează fântânile din centrul istoric al Romei cu apă.(...) Apa de pe fundul fântânii reprezinta marea. Legenda spune că cel ce aruncă o monedă în apă se va întoarce la Roma și i se va îndeplini o dorință. Această monedă trebuie aruncată peste umăr, cu spatele la fântână.” Sursa: Wikipedia
Bancul zilei:
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Niște gânduri ascunse după un nor
MOTTO: „ Nu-ți fie frică să faci un pas mare. Nu poți trece o prăpastie din două sărituri mici. ” (David Lloyd George) Așaa... Deci, cred as...
-
Citatul zilei: „ E imposibil să te bucuri de trândăvie dacă nu ai de lucru până peste cap. Nu-i nicio scofală să nu faci nimic, atunci când ...
-
Voi scrie cuvintele „luate” din dexonline.ro ieri și astăzi. Doar atât, pentru că multe dintre cuvintele mele, împreună cu mai toate gânduri...
-
☺ „ Politica se presupune a fi, ca vechime, cea de-a doua meserie din lume. Am ajuns să îmi dau seama că se aseamănă foarte mult cu cea din...