Gânduri despre rating

În loc de motto: RATING, ratinguri, s. n. 1. Estimare a numărului de telespectatori care urmăresc programele TV. 2. (Financiar: în sintagma Rating de credit = evaluare formală a creditului acordat unei persoane fizice sau întreprinderi, în ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată a serviciului datoriei și a capacității viitoare de rambursare a creditului; ratingul riscului de țară = indice prin care se estimează capacitatea și dorința unei țări de a face disponibilă valuta necesară serviciului datoriei externe. 2. evaluare, apreciere. 3. rating service = agenție care stabilește gradul de popularitate a unui produs sau a unei firme (< engl., fr. rating)[Pr.: réĭting] 

Am mai scris aici despre cât de mult mă scot din fire reclamele ce proslăvesc toate produsele și serviciile de pe lumea asta, reclame care, cu mici excepții, sunt de o prostie și un infantilism ce nu încetează să mă uimească. Dar, cum se spune, „reclama e sufletul comerțului”, deci... Și mai sunt anunțurile acelea, întâlnite pe întreg cuprinsul Internetului, care te îndeamnă să mănânci sau să bei tot felul de scârboșenii pentru a scăpa de grăsimea „de pe burtă și coapse”, de diabet, de afecțiuni ale prostatei, de paraziți, de psoriazis, de dureri articulare, plus de multe altele de care mă jenez să scriu și, culmea, te scapă chiar de cancer! Astea chiar că nu trebuie luate în seamă! Dar titlurile din mass-media au întotdeauna, din partea mea, coronița pentru Premiul I. În goana lor pentru sus numitul rating, ziarele și posturile de televiziune au niște titluri (am vrut să zic „inepte”, dar cred că versiunea „tâmpite” ar fi mai de efect) care, de cele mai multe ori, nu au nicio legătură cu conținutul și apoi, pe lângă inepția lor, mie mi se par și jignitoare, pentru că îmi dau impresia că ne cred și pe noi, cei care le „receptăm”, niște tâmpiți. Și, domniile voastre, nu vorbesc aici de știrile mondene, care sunt sub orice critică, vorbesc de știrile-noastre-de-toate-zilele. O să vă dau doar câteva exemple:

* Crezi că Bucureștiul ar rezista unei bombe nucleare? (No comment)

* Băiatul Andrei a plecat de acasă! (De fapt, puștiul soților Măruță se duce într-o tabără, nimic spectaculos.) 

* Șoc la LIDL! Nimeni nu se aștepta să vândă așa ceva! (Se pare că LIDL va începe să vândă și mașini, nimic șocant.) 

* Veste proastă pentru milioane de români: Guvernul nu va plăti salariile înainte de Paște. (Mda...) 

Mai sunt o mulțime de astfel de ciudățenii, dar nu mai am vreme acum să scriu despre ele. Despre știrile pozitive și de bun simț, cu altă ocazie...

STEREOTIPURI ÎN GÂNDURI

  Motto: „Noi acționăm în funcție de ceea ce credem, nu de realitatea în sine.” (Walter Lippmann)

  Astăzi, sâmbătă, 24 martie, anul 2018 de la nașterea lui Hristos, și 7526 de la Facerea Lumii, eu una m-am hotărât să scap de stereotipurile (ălea rele) din gânduri. O să exemplific, dar după „partea teoretică”:

„Walter Lippmann a fost un intelectual american, scriitor, reporter, sociolog, politolog, comentator politic, celebru pentru a fi printre primii care au introdus conceptul de război rece în jurnalismul mondial. Lippmann este și „inventatorul" noțiunii de „stereotip”, în accepția ei socio-psihologică. Cu toate că termenul exista încă din 1798, el era rezervat tipografilor, însemnând „turnarea plumbului într-o anumită formă. Prin analogie, Lippmann dorea să insiste pe rigiditatea concepțiilor noastre, în special a celor ce privesc grupurile sociale. Oricum ar fi, el considera aceste „imagini din minte” indispensabile pentru a face față informațiilor emise de mediul nostru înconjurător. Ele ne permit să filtram realitatea obiectivă. În fine, după Lippmann, noi nu vedem înainte de a defini, ci definim înainte de a vedea. În afara faptului că, în general, stereotipurile posedă o mare tonalitate afectivă, ele își găsesc originea în societate și oferă posibilitatea de a explica natura raporturilor dintre grupuri și noțiuni.” (Wikipedia)

***

„Psihologii remarcă faptul că individul dezvoltă stereotipuri negative referitoare la alte grupuri mai mult decât la cele din care el face parte. (...) Gordon Allport definește „prejudecata” drept o atitudine negativă faţă de un individ, membru al unui grup, care este motivată doar de apartenența acestuia la grupul respectiv. (...) În relațiile sociale, stereotipia poate avea o funcție utilă: prin clasificarea indivizilor, le putem anticipa comportamentul și planifica reacțiile. Dar stereotipurile pot conduce la prejudecăți, la opinii negative despre ceilalți. De aceea, stereotipurile şi prejudecățile se constituie drept obstacole majore în calea unei comunicări eficiente, devenind cauze ale unor acțiuni şi emoții negative.” (Mihai Parfeni, articol pe avereabisericii.ro/) 

În regulă, să trecem acum la exemple. Păi, întâi de toate, nu am să mai aștept de la Mama Natură să fie predictibilă și „ca pe vremuri”, adică cu patru anotimpuri cuminți, fără ploi interminabile, fără caniculă exagerată, cu zăpadă la vremea ei, adică de Sărbătorile de iarnă (și nu de cele ale Paștelui). Apoi, nu am să mai aștept nici de la oameni să se comporte așa cum aș vrea eu, căci recunosc că „ștacheta” cerințelor mele este mult prea ridicată. Am să renunț la idei preconcepute pentru că, din „izbirea” lor de cruda realitate, nu am avut decât dezamăgiri. Prejudecăți nu prea am (ei, hai, două-trei acolo...), sau poate că, dimpotrivă, eu am fost, uneori, subiectul unor discriminări bazate pe prejudecăți. Și, în fine, din cauza crudei realități a „scenei politice” de pe la noi, am renunțat (de muuult) la stereotipul legat de ideea că, în politică, s-ar duce o luptă între bine și rău, și că unii politicieni și demnitari chiar vor să facă ceva pentru poporul care i-a ales. Nu, hotărât nu! Și, ca o exemplificare a exemplului (ha, ha!), am să vă spun, în încheiere, ce fior de groază am simțit pe șira spinării mai zilele trecute, la congresul unui partid, desfășurat la Sala Palatului, când în fața ochilor îmi defila sprințar un „déjà-vu” îngrijorător și dătător de coșmaruri (în care se făcea că eram eu și mulți alții, strigând, ca în bancul acela: „ca-fea, ca-fea, ca-fea!)

Gânduri despre pereți plini de cai verzi și de nuci...

   „Gazetăria este un gen bastard, produs al întâlnirii social-politicului cu literatura.” (Pamfil Șeicaru)

Auzind din nou, mai zilele trecute, expresia „șantaju' și etaju'”, care se referă, după cum știm, la ziaristul Pamfil Șeicaru, patronul ziarului „Curentul”, din perioada interbelică, mi-a trecut prin minte gândul că azi, în iubita noastră țărișoară, la cât de frecventă este această practică (și nu e vorba numai de mass-media), ar trebui să avem o mulțime de zgârie-nori până și la Cuca Măcăi (apropo de acest nume atât de folosit, Cuca este o comună în Argeș, pe șoseaua dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea, din care face parte satul Măcăi) sau, mă rog, la Domneștii Muscelului. Buuun, dacă vreți să știți mai multe (deși nu cred că vă interesează) despre Pamfil Șeicaru, v-am scris mai jos unde găsiți amănunte. 

Azi e decor de iarnă afară (da, iar!), și deja nu prea mai sunt încântată de această Doamnă Iarnă capricioasă, ce pare că nu are unde se duce (păi, nu are și ea, Casa ei?), așa că mai întârzie pe la noi. Ninge foarte hotărât. Gândurile mele nu prea se simt în largul lor, unele se potrivesc „ca nuca-n perete”, iar altele sunt, pur și simplu, niște „cai verzi pe pereți”. Inspirația începe să se facă nevăzută, pentru că gânduri anoste (cum ar fi acelea că acum TREBUIE să merg la cumpărături, că am multe de rezolvat, că zăpada trebuie măturată...) o alungă, iar ea nu e destul de puternică și măiastră ca să le învingă. Așa că închei și sper că voi scrie, în curând, ceva mai interesant (oricum, sper că nu la ziua pe care o sugerează imaginea cu porcușorul zburător!)

***
http://evz.ro/povesti-despre-cel-mai-controversat-ziarist-roman-pamfil-seicaru-omul-banuit-ca-a-introd-1078596.html

Polobocul cu gânduri

„Teme-te mai puțin, speră mai mult; mănâncă mai puțin, mestecă mai mult; vaită-te mai puțin, respiră mai mult; vorbește mai putin, spune mai mult; iubește mai mult și toate lucrurile bune vor fi ale tale.” (Proverb suedez) 

Foarte laconic o să vă spun acum de ce scriu (și parcă aud exclamația domniilor voastre: iar?!) astăzi, aici. Mai întâi, pentru că mi-a venit în minte, dis-de-dimineață, cuvântul „poloboc” și m-am gândit că ar suna bine pus în titlu (mai bine decât „Butoiul cu gânduri”, nu?), așa că l-am căutat repede. Iacătă-l:
  * POLOBÓC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivelă cu bulă de aer. [Var.: bolobóc s. n.] – Et. nec. 

Apoi, uitându-mă la o poză faină (pe care, bineînțeles, nu am reușit să o copiez aici), însoțită de textul următor: „Borsaline, toci și berete purtate de locuitorii eleganți ai Focșanilor interbelici. Cel mai celebru pălărier al orașului la acea vreme era Leon Nissincer. Prăvălia lui era pe Strada Mare, unde acum se află magazinul „Milcov”. Fondat la 1893, magazinul avea scris pe firmă „Singurul depozit de pălării veritabile, „Borsalino”. Medaliat la Paris 1900” (Sursa: ziarudevrancea.ro), mi-am adus aminte de o întâmplare tare hazlie, petrecută tot în Focșani, dar mai târziu cu vreo optzeci de ani. Eram, toți profesorii și învățătorii, la o etapă a „Cântării României”, ce avea loc în orașul de reședință al județului Vrancea. După concurs, noi, femininele, nu se putea să nu dăm o raită prin magazinele din centrul Focșaniului. Și acolo, eu și prietena mea auzim un dialog de un umor nebun. O doamnă, probabil vrând să pară mai stilată decât era, întreabă pe vânzătoare: „Haina asta e de niurcă?” Și vânzătoarea, cu un zâmbet șoltic, îi răspunde: „Nu, doamnă, e de viulpe!” Acum, drept să spun, nu mai știu dacă exact așa s-au petrecut lucrurile (sunt ani de-atunci), dar poanta asta e, sigur! Și nici nu știu dacă nu am mai scris-o cândva, dar nu contează! Poza se „asortează” la text, dar motto-ul l-am pus doar ca să-mi reamintesc faza cu „vorbește mai puțin, spune mai mult”. Aferim!

Gânduri despre talanți

Astăzi am vrut să scriu despre „Pilda talanților” și, foarte pe scurt, am să și scriu. Dar, uitându-mă un pic la televizor după-amiază, am găsit repede alt subiect. Cred că deja mă descumpănesc și pe mine însămi cu gândurile astea ce se schimbă rapid și cu inspirația mea și mai schimbătoare. Deci:

TALÁNT, talanți, s. m. 1. Unitate de măsură la vechii greci, cântărind aproximativ 26 de kilograme. ♦ Monedă folosită în Grecia antică și reprezentând valoarea unei sume importante de bani (în aur sau în argint). 2. Fig. (Cu aluzie la o parabolă din Noul Testament) Aptitudine, posibilitate, calitate. 

Pilda o știți și domniile voastre, nu trebuie să o reiau. Dau aici doar o concluzie, luată dintr-o scriere despre acest subiect, găsită în CreștinOrtodox.ro, unde puteți citi mai multe, dacă vreți lămuriri:

„În concluzie, reținem că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulțirea darurilor primite de la El. Iar această înmulțire a darurilor presupune smerenie și hărnicie, nu mândrie și lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu și de aproapele. Dacă talanții cuiva sunt înmulțiți în folosul comunității umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu și semenilor lui. Așadar, bucuria din Evanghelia de astăzi este bucuria hărniciei și a dărniciei, bucuria rodirii prin dăruirea de sine, bucuria celui care a făcut mult bine altora, asemănându-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai această bucurie a rodirii este bucuria deplină în viața unei persoane și a unei comunități umane”. Pilda talanților (Matei 25, 14-30). 

Așadar, vă spuneam că m-am uitat, fugitiv, la televizor, ocolind cu îndârjire tot ce e legat de politică și de „animalele politice”. Și ce văd: trupele speciale, „mascații” au intrat, greșind adresa, în apartamentul unui profesor, speriindu-i de moarte pe prietena lui și pe părinții acestuia. Acum, omul umblă să-și găsească dreptatea și să primească daune materiale, dar și morale. Nu cred că o să reușească. A doua sperietură: undeva, în județul Prahova (și numai acolo), pământul a început să alunece, primejduind situația caselor și a oamenilor. Nici nu m-am mai uitat la altceva, pentru că mi-a ajuns pentru azi. Mă consider de-a dreptul binecuvântată, căci am parte de o sănătate aproximativă, o pensie micuță și un acoperiș deasupra capului. Și așa că astăzi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru trei lucruri: pentru că mi-a încredințat și mie unu-doi talanți, pentru că nu a lăsat ca niște „mascați” să greșească adresa, să intre în casa mea și, eventual, să-mi aplice o „corecție” și, de asemenea, pentru că dealurile semețe, care înconjoară protector Domneștiul meu de Muscel, nu au pornit-o (încă) la vale...

Scurt tratat de combatere a ticurilor, tabieturilor și tândălelii din gândurile mele

      

„Oamenii mici au obiceiul de a te descuraja, însă oamenii mari știu să te facă să simți că poți și tu.” (Mark Twain)

   V-am mai zis, domniile voastre, că sunt plină de ticuri (mai mult verbale) și de tabieturi (mai mult de când sunt pensionară), dar eu sunt de părere că, atâta vreme cât nu deranjează pe nimeni, aceste „chestiuni” repetitive nu sunt de luat în seamă și sper să nu devină maladive. Să exemplific: în vorbirea colocvială (de vorbirea cu ștaif, în public, m-am ferit toată viața, căci, din cauza timidității și emoțiilor, nu îmi mai găsesc cuvintele, mă roșesc, și sunt mai mult decât ridicolă) folosesc uneori (cam des!) unele cuvinte sau expresii, poante de prin bancuri sau replici scurte din piese de teatru sau filme. Asta poate fi ușor enervant pentru cine nu știe despre ce e vorba. Dar nu vă temeți, explic de fiecare dată. Ceea ce iar poate fi cam enervant. Câteva exemple îmi vin acum în minte: alea-alea, vax, o.k., „cu dinții-n sus”, „dacă nu, nu”, „curmă-i plășerea”, je m`en fiche, ștrumf, a ștrumfa, țuțu mic, „bancul cu margareta”, „îmi repugnă” și muuulte altele. Despre tabieturile mele zilnice n-are rost să fac vorbire și să vă adorm cu plictisul, dar vă rog să observați că însuși felul meu de a scrie aici, (cu motto, cu citate, cu poezii (ale altora), cu bancuri pe care mi le adun întru înveselirea mea (și a câtorva altora), cu poza care uneori are de-a face cu textul, alteori joacă rolul nucii în perete) este un exemplu clar de tabiet. Dar am văzut că asta nu-i deranjează deloc pe cei zece-unsprezece cititori ai blogului meu, așa că o să continui (sau „continuu” sau, și mai bine, „voi continua”). Însă tândăleala ce-mi apare uneori în gânduri, ei bine, asta mă cam necăjește. Aș vrea ca gândurile mele să fie mai sprințare, mai atente și nu așa înduioșător de naive. Bref, ca să vă induc și domniilor voastre o asemenea tândăleală prin gânduri (asezonată cu oarece nervi și murmurări de substantive cu nuanțe ușor imprecatorii) am să vă dau mai jos ce am găsit (nu în DEX, căci nu știa, ci într-un Dicționar de sinonime) despre „tândăleală”, pe care-l declar cuvântul zilei:
Tândăleală, substantiv.
Sinonime: migăleală, mocăială, moșmondeală, pierdere de vreme.
Tândălitură, substantiv.
Sinonime: migăleală, mocăială, mocoșeală, mocoșire, moșmondeală, pierdere de vreme, ticăială, tândăleală.
Migăleală, substantiv.
Sinonime: atenție, grijă, meticulozitate, migală, minuțiozitate, mocăială, mocoșeală, mocoșire, moșmondeală, scrupulozitate, ticăială, (livresc) minuție, (popular) piguleală, (popular) scumpătate, (popular) tândăleală, (popular) tândălitură, (regional) migoroșeală, (regional) milcoșeală. 

Gata, destulă pierdere de vreme. Dar, oricum, „piguleală”, „migoroșeală” și „milcoșeală” au urcat pe podiumul meu de premiere, pentru caracterul lor pitoresc, comic și inedit...

Gânduri în balansoar

„Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.” (Constantin Brâncuși)

Mi-am intitulat așa postarea de azi, pentru că am impresia că titlul „Gânduri în balanță” l-am mai folosit (și nu doar o dată). De fapt, gândurile mele mele sunt mereu în balanță, pentru că am multe din calitățile (dar și defectele) Balanței, deci cântăresc totul și când trebuie și când nu trebuie. Azi, de exemplu, aveam câteva idei bunicele și parcă și inspirația mi-era pe-acasă. Dar atât am amânat, am pus în balanță ideile, cu pro și contra, încât toate, vorba cântecului, s-au risipit ca un fum. Așa că acum, cum nu mai am nicio idee, o să mă mulțumesc (iar!) să fiu monotonă și previzibilă, să-mi recit singură o poezie și o să-mi spun și niște bancuri. Pentru că nu mai am chef să mai scriu. Deci, POEZIA ZILEI:

„Mai ştii cum te strigam pe-atunci
„icoană cu picioare lungi”
veneai pe rîu sau rîu erai
curgeai în mine pînă-n rai
cu limba preschimbată-n bici
vînam pe coapse iepuri mici
vînam prin pulpe fîn mieriu
erai mireasmă eram viu.
Dar of of of desiş de ochi
acum de mine trag trei popi
carnea-mi miroase de pe-acum
a scîndurică de salcîm
pe cînd mînzeşte muşti din cai
mie ţărîna-mi spune hai,
mie ulcica-mi spune blid,
iubire – măr rostogolit.

(Mircea Dinescu, „Cîntec de inimă albastră”) 

Mda, versurile astea mi-au plăcut mereu dar acum nu mi-au dat o stare prea veselnică, pentru că... vârsta, pentru că... vremea urâtă, pentru că... nostalgie, pentru că... lehamite, pentru că... Așa că, hai iute cu GLUMELE ZILEI:

O femeie intră în camera fiicei sale, găsește jurnalul acesteia şi începe să-l citească. Ajunge la o pagină care zicea: „Dragă jurnalule, azi mi-am pierdut Birginitatea!” Mama începe să plângă şi să țipe: 

 - De ce, de ce?! I-am dat cea mai bună educație, atâția ani, bani ca să meargă la cea mai bună școală și ea tot incultă e, scrie birginitate cu B mare! 

&&&


Un doctor avertizează un cuplu, în urma unei operaţii uşoare pe care i-a făcut-o soţiei:
- E nevoie de șapte zile pentru însănătoșire, așadar nu faceți dragoste timp de o săptămână...
- Ai auzit? îşi întreabă soţia, soţul. 

- Păi, eu am auzit, dar dom` doctor se referea la tine!

&&&

Un arab scutura un covor, de la etajul al patrulea.
De jos, un trecător îl întreabă:
- Ce, bre, nu vrea să pornească?