Gânduri care spun „mulțumesc”...

„Dacă i-am mulțumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem.” (Citat celebru din Richard Wurmbrand) 

V-am mai zis cândva (cred că în mai multe rânduri chiar) că eu cred în micile fericiri. Ei bine, foarte pe scurt, căci sunt cam ocupată, o să vă mărturisesc, domniile voastre, gândurile mele de astăzi. Și anume, gândurile care îi spun „mulțumesc” lui Dumnezeu, căci mi-a îngăduit azi trei mici bucurii: una, că lucrez la ceva care, efectiv, îmi place mult, că m-am preumblat (cu treburi, nu așa, în dorul lelii!) prin ninsoare și că, prin bunăvoința unei doamne (de unde cumpăr, de obicei, miere), am gustat azi, după mult timp, faguri, ceea ce m-a făcut să plonjez cu mintea în plină copilărie, la bunici. Ei aveau câțiva stupi și, desigur, fagurii erau preferații mei. Mi-am readus mintea în prezent și, cu toată smerenia, din tot sufletul, zic iar „mulțumesc”!

Buuun, o să închei acum, căci v-am zis că nu prea am vreme și, după ce am împărtășit cu domniile voastre gândurile de azi, o să împărtășesc cu cititorii mei obișnuiți și aceste două mici expresii, VĂ ROG și MULȚUMESC (pe care eu le-aș numi magice și care, dacă le-am rosti mereu, ne-ar face mult mai buni și mai nestresați), în mai multe graiuri ale Terrei:

Franceza: Vă rog - Je vous (en) prie; Mulțumesc - Je vous remercie 

Engleza: Vă rog / Please; Mulțumesc - Thank you;

Armeana: Vă rog – Khndrum yem; Mulțumesc – Shnorhakalut’yun

Japoneza: Vă rog - Dozo; Mulțumesc - Arigato

Spaniola : Vă rog – Por favor; Mulțumesc – Gràcias

Ceha: Vă rog – Prosím; Mulțumesc – Díky

Greaca: Vă rog – Parakaló; Mulțumesc – Ef̱charistíes

Hindi: Vă rog – Kr̥payā; Mulțumesc – Dhan’yavāda

Irlandeza: Vă rog – Ie do thoil; Mulțumesc – Go raibh maith agat

Lituaniana: Vă rog – Prašom; Mulțumesc – Dėkoju

Germana: Vă rog - Bitte; Mulțumesc - Danke

Maghiara: Vă rog – Kérem; Mulțumesc – Köszönöm

Portugheza: Vă rog – Por favor; Mulțumesc – Obrigado

Thailandeza: Va rog – Kruṇā; Mulțumesc – K̄hxbkhuṇ

Gânduri care fac mătănii

MOTTO: „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.” (Petre Țuțea)

Suntem în Postul Mare (sau Păresimi), dar n-o să mă apuc să vă mărturisesc despre cât de mare e credința mea, cum, cât și când mă rog, care-i relația mea cu Biserica, sunt lucruri ce musai trebuie să le țin pentru sufletul meu. Azi am să spun doar despre mătănii (pe care, mărturisesc că, fizic, le fac rar, dar gândurile și sufletul meu suplinesc asta). Mi s-a părut interesant să vă dau două surse în explicarea acestui cuvânt: 

* MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija. (Sursa: DEX 2009)

* Metánie f., pl. aniĭ și ăniĭ (ngr. metánia, vgr. metáneia, schimbare de opiniune, penitență, prosternare saŭ plecăcĭune de penitență, d. meta, trans-, și noéo, cuget, concep, nóos, nûs, opiniune, de unde vine și ngr. nóima, rom. noĭmă; vsl. metaniĭa, metaniĭe. V. dihonie, pronie). Plecăcĭune pînă la pămînt pe care creștiniĭ ortodocșĭ o fac cînd se închină luĭ Dumnezeŭ. (Ăsta e un obiceĭ oriental fără nicĭ o valoare religioasă. De aceĭa cade în desuetudine): a bate, a face metăniĭ. Locu de închinăcĭune al unuĭ călugăr, mînăstirea de care depinde. Șirag de mărgele pe care călugăriĭ și alțiĭ le țineaŭ odinioară în mînă jucîndu-se cu ele. – Mătanie, pl. ăniĭ. (Sursa: Scriban, 1939) 

Și, tot legat de credință, îmi place mult ceea ce a spus, cândva, părintele Nicolae Steinhardt:

 „Creștinismul neajutorat şi neputincios este o concepție eretică, deoarece nesocotește îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „Fiţi, dar, înțelepți ca şerpii şi nevinovați ca porumbeii") şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”; II Tim. 4, 5: „Tu fii treaz în toate...”, 1, 8: „Să fie... treaz la minte" şi, îndeosebi, I Cor.14, 20: „Fraților, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți (numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”). Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana?”

(Sursa: Fragment dintr-un articol apărut în „Ziarul de Iași”, 9 iunie 2014, Părintele Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii”, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 26-27, doxologia.ro)

Punct ochit, punct lovit printre gânduri

„Simțul realității ni s-a dat pentru a ne orienta, dar și pentru a face posibilă mirarea noastră în fața neverosimilului realității.” (Lucian Blaga)

Poate că eu mi-am pierdut un pic simțul realității, poate nu mă orientez mereu bine, dar cred că mirarea nu mai e de ajuns în vremurile pe care le trăim, e o nuanță prea blândă, poate că trebuie să încetăm să ne mirăm, ci să ne indignăm, să devenim vehemenți și, dacă vedem că nici asta nu ajută la nimic, să nu mai luăm în seamă situațiile mai mult decât absurde la care asistăm neputincioși pe frumosul plai mioritic, și să-i tratăm cu indiferență pe oamenii (?) care fac posibile aceste absurdități. Da, dar putem? Nu, nu prea putem. Mie însă nu mi-e chef de indignare astăzi, așa că nu pomenesc nimic legat de politichie, ci vreau să mă mir un pic azi de cum arată unele dintre „inovațiile” în ale modei ale celor ce se numesc, cu ifos, designeri sau fashioniști, creații pe care le putem vedea pe podiumurile de prezentare. Vorba cronicarului, „se sparie gândul”! Și, domniile voastre, credeți-mă, având un pic de imaginație, o oarecare îndemânare în a folosi cuvintele și o mare admirație pentru talent și inspirație, aș zice că înțeleg actul creator. Dar ce vedem acolo e, uneori, ieșit parcă din noaptea minții, din mari frustrări și din dorința de a epata. Da, m-am prins că „haute couture” nu e pentru o „țărăncuță” ca mine, dar ciudățeniile ce defilează cu nonșalanță prin fața ochilor mei mă fac să gândesc că lumea e cu susul în jos și că mai bine să-mi văd de ale mele, căci altfel îmi fac nervi degeaba. Iată, spre exemplificarea celor spuse de mine, o poză care spune multe. Iar am probleme cu copierea pozelor. Deh, mai am de învățat multe. O să pun poza pe Facebook și puținii care-mi citesc blogul vor ști despre ce e vorba. Și, în încheiere, ca să mă enervez totuși un pic, am să amintesc în treacăt, din categoria DIN ADÂNCUL GÂNDIRII, despre nonșalanța, obrăznicia nesimțită și tupeul cu care domnul Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a răspuns, la o emisiune televizată, la întrebarea „de ce vor fi numiți miniștri cu probleme penale în Guvernul Dăncilă”, zicând: „Pentru că putem!” Zău că începe să-mi placă reclama aceea la nu-știu-ce cosmetice, cu fătucele alea care zic: „Pentru că merităm!” Și adevărul crud ăsta e, popor român, merităm ceea ceea ce ni se întâmplă...

Gânduri despre Anul Câinelui

  

„Vineri, 16 februarie, China va celebra începutul Noului An. Data se schimbă anual în funcție de Calendarul luni-solar Chinezesc. Fiecare an chinezesc își primește numele în funcție de zodiacul chinezesc. Animalul zodiacal de anul acesta va fi câinele. Zodiacul chinezesc nu este bazat pe stele, în schimb acesta a fost influențat de Taoism, despre care se spune că a evoluat dintr-un basm legat de religie. (...) Animalele zodiacale sunt șobolanul, taurul, tigrul, iepurele, dragonul, șarpele, calul, capra, maimuța, cocoșul, câinele și porcul. (...) Anul 2018 este Anul Câinelui de Pământ şi este sărbătorit în China, Filipine, Taiwan, Singapore, Vietnam şi alte ţări asiatice, dar şi în New York, Londra, Brisbane, Vancouver şi Sydney. (...) În această perioadă, în China, toată lumea intră în cel mai lung concediu din an, care durează între 7 şi 12 zile. Studenții şi elevii au o vacanţă de o lună. (...)

XIN NIAN KUAI LE! (Un An Nou Fericit!)”

    Eu doar am vrut doar să consemnez acest eveniment. Dacă sunteți interesați și vreți să aflați mai multe, mergeți la „sursă”, adică la articolul publicat ieri, 15 februarie, de către Alina Costache, pe www.romaniatv.net

Gânduri despre memorie

   MOTTO: „Viața este o biografie brută. Amintirile îi netezesc colțurile.” (Terri Guillemets) 

   Ideea celor scrise azi mi-a venit ieri, când peisajul în Domneștiul de Muscel s-a schimbat iar. Adică, e iarnă din nou. Conform unei ziceri de pe la noi, căreia nu-i știu originile, dar îi înțeleg, vag, semnificația, „până-n trei ori”, Madama Iarnă a mai venit o dată, a treia, și cred că tot într-o scurtă și anostă vizită. Aș fi vrut ca imaginația mea să-și facă mai bine datoria și să simt ceea ce simțeam pe vremuri, în decembrie, când se apropiau Sărbătorile și totul în jur era alb. Dar nu, imaginația mea a cerut, brusc, concediu fără plată, și i-a lăsat Memoriei toate atribuțiunile ei. Nu mi-am prea dat silința să-mi reamintesc mai multe despre „zăpezile de altădată”, pentru că nu am nici timp și nici nu vreau să devin prea nostalgică. (Vreau să vă reamintesc că mi-am promis să am doar gândiri cu semnul +. Fără incursiuni prea dese în trecut, fără regrete, fără nostalgii, fără „chestii” plângăcioase). Mi-am reamintit, în schimb, cam ce-i cu Memoria asta și, darnică din fire, împart cele aflate și cu domniile voastre:

„Astfel, toți posedăm patru tipuri de memorie:

*      memorie auditivă - unde memorați tot ce auziți;

*      memorie vizuală - unde memorați tot ce vedeți;

*    memorie senzorială și emoțională - unde memorați senzațiile (gustative, olfactive, termice) și emoțiile (durere, tristețe, bucurie);

*     memorie motorie - pe care ați folosit-o în copilărie pentru învățarea mersului pe jos, a mersului cu bicicleta, a patinajului, schi etc.).

În tot timpul vieții, folosiți aceste tipuri de memorie, într-o relație cu totul personală, pentru a memora, minut cu minut, tot mai multe informații. Memoria vizuală este clasată pe primul loc, iar locul doi și-l împart memoria afectivă și cea motorie. Pe ultimul loc se afla memoria auditivă, care întâmpină dificultăți extreme la memorarea informațiilor și menținerea lor apelabilă mai mult timp. (Sursa:Internet - www.rasfoiesc.com) 

Buuun, cam asta este treaba cu ținutul minte. A, ca să nu uit, o să vă spun și o glumă-avertisment, legată de subiectul zilei:

Două prietene se duc în vizită la Clementina, care avea, ca și ele, cam 80 de ani. Când ajung la ea, aceasta le spune:

-Dacă tot ați venit la mine, să vă servesc cu o cafeluță...

După un timp, le zice:

-Ei, am vorbit noi ce-am vorbit, dar nu v-am servit cu o cafeluță. Vă aduc una imediat.

Și tot așa, din uitare în uitare, le aduce vreo șapte cafeluțe.

După ce pleacă bătrânicile de la Clementina, pe drum, îi zice una celeilalte:

-Ai văzut, fată, ce s-a sclerozat Clementina, am fost la ea și nu ne-a servit cu nicio cafeluță!

Cealaltă:

- Cum... ai fost la Clementina și nu m-ai chemat și pe mine?!

Punctuații printre gândurile de astăzi

   MOTTO: „Dacă tu ai un măr și eu am un măr și facem schimb de mere, atunci tu și eu vom avea în continuare un măr. Dar dacă tu ai o idee și eu am o idee și le schimbăm, atunci fiecare dintre noi va avea două idei.” (George Bernard Shaw)

   Având dis-de-dimineață un mare avânt în a scrie ceva aici, pe blogul meu, m-am așezat hotărâtă în fața laptop-ului meu (pe care, nu mă întrebați de ce, l-am botezat Ștrumfișor) și... pfff, după o secundă, hai să zic două, am asistat siderată la zborul grațios, dar foarte ingrat, al inspirației mele, plecată într-un scurt concediu. Sau, ca să folosesc un termen pe care l-am tot văzut prin filmele americane de război, și care se potrivește și mai bine, e AWOL (absent without leave). Voiam să scriu, foarte indignată, cum fac de obicei, și cu imaginare sau reale semne de punctuație, despre minciunile, prostia, furtișagurile, nepăsarea, disprețul pentru popor, inconștiența, reaua voință, tupeul și nesimțirea care „domnesc” peste scena politicii românești, prin Parlament, pe la Guvern și, of course, ca să nu se supere nimeni, pe la administrația prezidențială. Ei bine, domniile voastre, brusc, mi s-au terminat cuvintele, dar nu și indignarea, ceea ce e foarte frustrant. Dar, pe de altă parte, cred că era cam degeaba acea indignare a mea, în scris, căci tot nu rezolvam nimic, în afară de a-mi vărsa necazul. Pentru liniștire și înveselire, îmi spun singură câteva bancuri:

  * Oamenii construiesc cel mai tare observator astronomic din lume. Bucuroşi, cei mai tari astronomi se apucă de studiat mai temeinic spaţiul. Într-o bună zi, observă nişte litere imense pe Pluto, dar nu reuşesc să le descifreze. Se apucă şi adună toată cerneală din America şi încep să scrie în deşert, chestie care a durat opt luni, cu litere imense:

– Înţelegeţi limba asta?

După alte câteva luni, apare răspunsul:

– Da, înţelegem.

Bucurie imensă pe Terra, se apucă şi strâng cerneala de pe două continente, declanșează o criză economică din cauza amplorii chestiei, şi scriu:

– Ce doriţi de la noi?

Răspunsul vine după alte opt luni:

– Nimic. Nu ne luaţi în seamă, vorbim cu Saturn...

#

  * Bulă, la școală. Profesoara cere elevilor să dea exemple de vietăți:

– Spune tu, Gigel.

– Albinuţă.

– Nu se spune albinuţă, Gigel, ci albină. Ionel, spune și tu!

– Vrăbiuţă.

– Nu se spune vrăbiuţă, ci vrabie. Bulă, spune și tu!

– Gărgără!

Semn de carte printre gânduri

MOTTO: „Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.” (Confucius)

Titlul (împreună cu poza „asortată” la el, bineînțeles) este o referire la faptul că, în ultima vreme, am citit mai puțin. Să ne-nțelegem, mai puțin, la mine, înseamnă că nu mai stau, ca pe vremuri, toată ziua cu o carte în mână. Și-mi pare rău că nu mai e așa. Dar am multe altele de făcut, plus că prețul cărților este acum, pentru mine, prohibitiv. Azi, inspirația mi-a fost trezită din amorțeală de vederea unui vechi semn de carte. Nu prea l-am mai folosit și parcă se uita la mine cam mustrător. I-am promis că, după ce termin presantele treburi pe care le am acum, o să citesc iar. De aici, gândul a zburat imediat la noua metodă de „a pune un semn”, pentru a nu uita ceva: pe computer, la rubrica aia a lui Google, „Favorite”. Am căutat, nu de mult, ceva acolo și m-am speriat de câte alte subiecte mă așteaptă să le citesc. Ah, văd că timpul meu, ca și al celorlalți, a intrat la apă! Și, apropo de cuvintele din motto, cred că e foarte adevărat, numai că în zilele noastre educația a devenit un fel de „rara avis” și parcă și Natura e mai zgârcită cu noi. Și, tot apropo de asta, auzindu-l pe Dragoș Pătraru, la „Starea nației” citând, ușor ironic, niște versuri dintr-un cântec al lui Alex Velea, m-am dus imediat pe You Tube, curioasă să văd despre ce e vorba. Și am intrat parcă într-o altă dimensiune, un univers paralel, ce semăna tare mult cu un ghetou (GHETÓU, ghetouri, s. n. 1. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări. 2. Loc unde o minoritate trăiește separat de restul societății. [Var.: ghetó s. n.] – Din it., fr. ghetto, germ. Getto. Sursa: DEX), iar când a început cântecul, m-am simțit brusc foarte bătrână, foarte confuză și foarte amărâtă pentru că sunt atât de educată și pentru că educația, cultura și, uneori, talentul, au devenit ceva, cum să zic eu mai delicat, de-neluat-în-seamă și perimate. Și asta e tragic. Dar poate că sunt eu iar „Gică contra” și nu vreau să pricep subtilitatea, metaforele, alegoriile, hiperbolele și epitetele din textul cântecului despre care vă spuneam. Ei bine, judecați și domniile voastre:

„Oooooooooooo

Oooooooooooo

Dragostea se face-n minim doi,

E secret, rămâne între noi!

Oooooooooooo

Oooooooooooo

Dragostea se face-n minim doi,

E secret, rămâne între noi!

Bighidi Boom Sakalaka, e fierbinte ca vara,

E încinsă rău, ca deșertu-n Sahara,

Se-aprinde, ia foc, arde ca țigara,

N-o stinge nici apa, nici Niagara.

Nu e ca ea, nici Roxana nici Mara,

Nici Daniela, nici Maria Ioana.

Man down, m-a pus jos, la fel ca Rihanna,

Piele colorata gen Chica Mexicana.”

Trebuie însă să recunosc că zicerea aia, „Dragostea se face-n minim doi”, m-a făcut să râd minute-n șir. Are un umor nebun! Și melodia era destul de antrenantă, chiar îți venea să dansezi! Dar asta, ca să citez iar din cântec, „E secret, rămâne între noi!”

Gânduri cu tot dinadinsul pozitive

MOTTO: „Motivul pentru care vorbesc cu mine însumi este că sunt singura persoană ale cărei răspunsuri le accept.” (George Carlin)

Azi am una dintre stările acelea, despre care am tot vorbit, încât cred că domniile voastre sunteți deja plictisiți ad nauseam, adică un amestec de oboseală fizică și intelectuală, de ușoară lehamite și cu o înclinare spre filosofeală (e un termen inventat de mine, compus din „filosofie” și „trăncăneală”). Ca să-mi treacă starea asta, și să exersez în continuare gândirea pozitivă, mi-am ales, ca de obicei, POEZIA ZILEI și GLUMELE ZILEI. Iată-le:
„Când ți se pare-atât de greu,
S-asculți cum lumea te bârfește
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbește!

Și când cel ce-l iubești curat
Nepăsător te părăsește,
Nu te uita că e-ngânfat… Zâmbește!

Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Și mai puțin ca mâine.

Si dacă totuși mă iubești
Păstrează-mi amintirea.
Și nu uita că într-o zi
Ți-am dăruit IUBIREA!” 

(Ion Minulescu, „Zâmbește”)

&&&
Un crocodil în depresie apelează un număr de la un telefon public. Telefonul sună: țârrrr...
-   Alo ? „Louis Vuitton”?

&&&
Făt Frumos vrea s-o răpească pe Ileana Cosânzeana. Mama lui Făt Frumos îi dă trei obiecte, care să-l scoată din posibile încurcături : o oglindă, o perie şi o pilă de unghii. Se duce Făt Frumos la castelul zmeului şi o răpește pe Ileana Cosânzeana. Imediat ce află, zmeul vine după ei furios. Aruncă Făt Frumos oglinda şi se face în urma lui un lac imens. Trece zmeul de lac, şi e gata să-i prindă. Aruncă Făt Frumos peria şi se face în urma lui o pădure deasă. Trece zmeul şi de pădure şi e la câțiva pași în spatele lui Făt Frumos. Făt Frumos, disperat, aruncă pila. Vine zmeul, ia pila, se uită la ea și zice:
- Şi-n fond, ce-am eu cu băiatul ăsta?

&&&
Un polițist prinde un țigan în pădure la furat de lemne:
- Ce faci, mă țigane, cu lemnele alea?
- Haoleo, le dau la iepuri de mâncare...
- Păi, iepurii nu mănâncă lemne!
- Apăi, mânca-ți-aș, dacă nu le-or vrea, le-oi băga pe foc!

Gânduri despre coșmaruri

MOTTO: „Nu poți să cunoști o femeie până nu o întâlnești la tribunal.” (Norman Mailer) 

   Ceea ce am pus azi drept motto este, în general, adevărat și verificabil pentru oricare dintre noi, femei ori bărbați, căci toate persoanele care intră, cu un rost anume, în viața noastră, cred că-și arată adevărata față doar într-o sală de tribunal. Doamne, ferește-ne! Cât despre titlul scrierii, poate fi vorba de coșmaruri, adică de vise urâte, dar poate fi vorba, metaforic, despre... „BAUBÁU (s. m. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babáu – s. m., babáua – s.f.] – Din bau, repetat. Sursa: DEX 2009”). Personajul cu care eram speriați în copilărie m-a făcut să mă gândesc, necăjită, că în zilele astea mi se pare că trăiesc un fel de coșmar, că ce se petrece în țara asta e un vis urât din care nu mă pot trezi, și că toți parlamentarii și guvernanții noștri sunt un fel de Baubau. Nici anecdotele, nici cărțile, nici filmele nu mai reușesc să mă facă să „evadez” din acest coșmar continuu. Mi-am pus azi ca poză un bobocel de gâscă, în loc de STAREA ZILEI, mai ales că e galben, culoare care pe mine mă înveselește un pic. Și mi-am căutat și o poezie de SORESCU, unele dintre versurile domniei sale având același efect. Dar vremea urâtă de-afară și vremurile și mai urâte din jurul meu insistă să mă necăjească. Dar nu, eu vreau să fie BINE! Iată poezia de care făceam vorbire:
„Am vrut să mă schimb pe unul mai bun,
L-am căutat cu lumânarea,
Înalt ca bradul, curat ca floarea,
Și care noaptea să doarmă tun.
Ce, cu mândrie, să-și zică: unul
Ca mine-n lume nu mai există.
Frumos, cu educație ateistă,
Poți să îl cauți să tragi cu tunul.
Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Și, pe de altă parte, vai ce păcat!
Nimeni n-a vrut să se dea pe mine
Și de-aceea am rămas neschimbat.” 

(Marin Sorescu, „Am vrut să mă schimb”)