"Rareori ne gândim la ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte."
Arthur Schopenhauer
Am citit, pe vremuri, o proză scurtă a lui Ion Băieşu, în care acesta satiriza pe cei care, cu orice preţ, voiau să meargă la specializări în străinătate. Chiar când nu era cazul. Ei bine, de exemplu, unii se duceau să înveţe, în Franţa, cum se fac "les impletitures de papure". Aşa facem şi unii dintre noi, luăm la grămadă, tot felul de obiceiuri străine, pe când ale noastre sunt ignorate. Claca, hora, Drăgaica, Căluşarii, Irozii, Dragobetele sunt lăsate de izbelişte. Vrem Valentine's Day, vrem Halloween şi altele, de prin toată lumea. Am citit undeva, oripilată, urarea sprinţară "Happy Dragobete's Day". Zău?! Chiar aşa?!
Pentru că sunt prea indignată, dar şi prea obosită, nu mai continui astăzi, o să mai scriu când voi avea vreun subiect ce nu mă va face să am tensiune mărită, ci mă va distra sau îmi va da speranţă.