MOTTO:
„Prin
însăşi firea sa, omul este un artist.
El
caută să aducă pretutindeni în viaţa
lui,
într-un fel sau altul, frumosul.”
Maxim Gorki
Este sâmbătă
dimineaţa, e o superbă zi de vară şi noi ne găsim pe Insula Jeju, în Coreea de
Sud. Vă aduceţi aminte, domniile voastre, că am rămas cu toţii acolo, (adică, scuze,
gândurile noastre au rămas acolo, pentru că acolo le-am dus eu), şi că urma să
mai vedem şi alte minunăţii de pe această insulă. (Şi, credeţi-mă, când spun minunăţii, nu exagerez). Trebuie să-mi
îngăduiţi însă câteva clipe pentru a-mi pune imaginaţia la treabă, pentru că acum,
când scriu rândurile acestea, afară sunt doar vreo opt grade amărâte (de-ale
lui Celsius), plouă cu încrâncenare, tună şi fulgeră. Pe scurt, e un început de
aprilie capricios şi dătător de astenii. Peste vreo două luni vom merge la vot
(deşi eu rămân la părerea mea, că degeaba ne ducem să ne exprimăm opţiunile, ei fac tot ce ştiu şi ce vor). Vremea e
urâtă, vremurile sunt urâte. Dar nouă nici că ne pasă, noi vom evada din acest
spaţiu (şi din acest timp) şi ne vom plimba printre frumuseţile de pe Insula Zeilor. Vă spuneam că avem de văzut o mulţime de locuri superbe pe
Insula Jeju, cea mai mare din miile de insule din jurul Peninsulei Coreene.
Mă întreb cu care din minunăţii să începem. Francezii
numesc starea asta de nehotărâre în a alege, cauzată de prea multe lucruri
frumoase, „avoir l’embarras du choix”. (Îmi
cer scuze, nu am vrut să „mă dau mare”, dar îmi place să-mi amintesc din când
în când, dar recunosc că şi din ce în ce mai rar, de faptul că am predat foarte
mulţi ani, de cele mai multe ori, malheureusement,
doar pereţilor din clase, limba franceză. Şi că au fost momente când acest
lucru mi-a plăcut. Adică predarea limbii lui Voltaire, nu vorbitul la pereţi. Acum
totul e pentru mine doar un amalgam de amintiri, de nostalgie şi, poate, peste
toate pluteşte întrebarea pe care toţi dascălii din lume cred că şi-o pun:
„oare am făcut tot ce mi-a stat în puteri?”. Dar aş zice că nu am regrete,
pentru că răspunsul meu la această întrebare este: „da, cu siguranţă”). Deci,
doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, ce credeţi că o să alegem să vedem mai întâi?
Păi, aş propune să vedem Palatul de Sticlă
(sau Castelul Sticlei), un foarte original edificiu dedicat lucrărilor de
sticlărie. Palatul de Sticlă e absolut minunat şi original, şi e înconjurat de
un mare parc tematic, plin cu lucrări din sticlă, care mai de care mai frumoase
şi inspirate, executate de artişti sticlari profesionişti din Coreea, dar şi
din ţări cum ar fi Italia, Cehia sau Japonia. Eu una găsesc că această idee, de
a aduna din diverse părţi ale lumii lucrări de sticlărie, opere de artă
executate din această materie, este una mai mult decât fericită. Poate că se
vor găsi şi artişti români care să expună lucrări acolo, eu una mi-aş dori
asta. Tot ce se află în interiorul palatului şi în parcul din jur este făcut
din sticlă. Cum ar fi, de exemplu, nişte minunate flori, aflate pe malul unui
lac mititel. Acestea de faţă sunt numai câteva dintre sutele de flori, de toate
culorile, răspândite prin imensul parc ce înconjoară clădirea Palatului Sticlei.
Vizitatorii pot trăi experienţa absolut uluitoare de a fi
ei înşişi creatori, de a se transforma în artişti sticlari. Sunt ateliere
speciale, înăuntru sau afară, unde fantezia turiştilor poate îmbrăca superbe şi
viu colorate forme de sticlă. Castelul (pe care îl vedeţi în imaginile alăturate,
de fapt intrarea şi clădirea propriu-zisă) este divizat în două părţi: modelele
de interior moderne şi cele din parcul tematic de afară. Interiorul este
decorat cu cărţi de sticlă, mobile din sticlă, acvarii, boabe de fasole sau chiar
cu un vrej cu păstăi mari, ilustrând povestea „Jack şi vrejul de fasole”. Există, bineînţeles, şi o Cameră a
Oglinzii Magice, unde vizitatorii se pot distra, căci îşi vor vedea propriile
imagini separate şi distorsionate de o mulţime de oglinzi tăiate în diverse
forme. Parcul exterior are un acvariu imens făcut din sticle reciclate de soju
(soju este un fel de lichior
coreean), mii de oglinzi convexe de diverse mărimi, un lac din oglinzi, o
piramidă din sticlă, luminată spectaculos noaptea, căsuţe din vitralii, precum
şi câteva poduri de sticlă. Deci vom intra, fără să fim nevoiţi să cumpărăm bilet cum
fac ceilalţi, că doar noi suntem turişti virtuali. Şi ne vom încânta privirile
cu nenumăratele obiecte din sticlă din interior şi din exterior. Clădirea
Palatului nu are nimic medieval, e chiar futuristă (dar asta e doar părerea
mea, iar ce ştiu eu despre arhitectură şi design poate fi scris pe dosul unui
timbru). Edificiul este interesant şi este construit în majoritate, da, aţi
ghicit, din sticlă.
Am să fac din nou o paranteză (deh, nu mă pot abţine) şi o
să recunosc, domniile voastre, că e totuşi mult mai greu să fii turist cu
gândul decât să vezi cu ochii tăi locurile pe care le visezi. De ce? Păi un
turist „adevărat” ce face? Îşi arată uimirea prin exclamaţii de genul „ah, e
superb” sau „oh, întrece orice imaginaţie” (sau printr-o mimică de om uluit:
ochii mari, gura căscată, zâmbete), face o mulţime de poze sau filmează, e
încântat până la lacrimi şi se duce acasă cu nişte amintiri de neuitat. Dar noi
trebuie să facem un efort în plus, nu? Noi trebuie să ne imaginăm, iar asta nu e uşor, credeţi-mă. Deci, imaginaţi-vă că intrăm împreună in Palatul de Sticlă şi imaginaţi-vă că vedem
împreună toate cele despre care v-am spus până acum.
Grădina Artpia Bunjae este o altă minune ce
trebuie neapărat văzută aici, pe Insula Jeju. Această grădină este simbolul unui om pasionat, al muncii
unui agricultor coreean ce a avut un vis, devenit azi realitate, cultivând mai
mult de 2.000 de arbori bunjae
(bonsai) din o sută de specii diferite. El a făcut astfel ca Artpia Bunjae să
fie considerată cea mare mare grădină de acest fel din lume. Mai mult de
patruzeci de ani de eforturi îndârjite şi de muncă i-au trebuit grădinarului,
pe nume Bum-Young Sung, pentru ca să realizeze această minune. El a revitalizat
astfel interesul tuturor pentru cultura veche de secole a plantării seminţelor
şi a dus la reînvierea delicatei arte bunjae.
Şi, din nou, nu am să rezist tentaţiei şi o să fac o paranteză (de data asta mai
mare), pentru a vă spune câte ceva despre arta Bonsai care pe mine mă
fascinează. Deşi sunt sigură că domniile voastre ştiţi deja mai multe despre
acest subiect interesant decât mine. Dar eu încerc totuşi.
În cazul acesta nu e vorba doar de a planta ceva, de a crea
ceva frumos, aici e vorba de o filozofie de viaţă transpusă într-un arbore
mititel. Bonsai este o expresie
japoneză care se poate traduce prin „plantă de ghiveci” (bon - ghiveci şi sai - plantă),
fiind folosită însă ca atare în toate limbile pământului. Este numele dat unei
forme de artă, originară din China, cum de altfel sunt multe dintre tradiţiile
şi artele orientale. Această formă de artă are drept scop recrearea naturii
într-un peisaj miniaturizat şi idealizat, totul bazându-se pe studiul creşterii
plantelor în mediul natural. Nu orice plantă poate fi adaptată la creşterea în
ghiveci, şi din acestea numai câteva ar putea îndeplini criterile nescrise ce
definesc un adevărat „bonsai”. Majoritatea plantelor folosite intră în
categoriile arborilor sau arbuştilor. În alegerea unui specimen pentru
transformarea lui în bonsai, sunt importante câteva aspecte: trunchiul să fie
cât mai interesant, să aibă un bun aranjament al crengilor, culoarea să fie
atractivă, mărimea compactă, frunzele cât mai mici, florile şi fructele fiind doar
accesorii suplimentare opţionale.
În
aprecierea unui „bonsai” se ţine cont de trei aspecte principale care definesc
de altfel şi scopurile acestei arte. Primul ar fi similaritatea cu natura, adică creaţia ar trebui să fie
în concordanţă cu legile dezvoltării plantelor în mediul natural, conceptele
abstracte şi artificiale fiind excluse. Alt aspect este cel al frumuseţii, lucru necesar oricărei forme
de artă, cu toate că poate fi interpretată diferit în funcţie de individ. Cel
de-al treilea aspect, şi probabil unul dintre cele mai importante în aprecierea
unui opere valoroase, este maturitatea.
Această artă, fiind legată direct de filosofia zen, propovăduieşte, printre altele, valori ca răbdarea si înţelepciunea,
virtuţi ce trebuiesc, la rândul lor, exprimate în operele de artă aferente, de şi
unde importanţa acestui din urmă aspect.
Cred că o să ne oprim aici cu călătoria noastră. Gândurile
noastre au nevoie să se odihnească un pic, pentru că au văzut atâta frumuseţe!
Au aflat gândurile noastre că, admirând
un bonsai, această mică minune dintr-o glastră, îşi pot găsi liniştea, pot găsi
răspunsuri la multe întrebări pe care şi le-au pus (sau au evitat să şi le
pună) şi pot încerca să se împace cu ele însele şi cu lumea, în general. Vă las
să priviţi deci acest bonsai şi să cugetaţi la vorbele înţelepte ale lui
Confucius: „Există trei metode de a învăţa
înţelepciunea: prima este prin reflecţie,
metoda care este cea mai nobilă dintre toate, a doua este prin imitaţie, metoda cea mai facilă şi a
treia prin experienţă, metoda cea
mai amară dintre toate”.