Gânduri, explicaţii, motive...

      Nu am mai scris de ceva vreme pe blog, fie din lipsă de timp, fie din lipsă de inspiraţie. Acum nu am nici timp mai mult şi nici inspiraţie, dar vreau să mă întreb (şi, poate, să-mi şi răspund singură, căci oricum nu interesează pe nimeni nici întrebarea mea, şi nici răspunsul...) de ce am pus ca imagine a blogului meu un templu coreean şi nu Mănăstirea Curtea de Argeş, de exemplu, sau bijuteria aceea de biserică rupestră de la Corbii de Piatră, sau zidurile albăstrite divin ale Voroneţului? Păi, d'aia, pentru că acum sunt cu desăvârşire cucerită de cultura şi civilizaţia coreeană. Bine, în stilul meu superficial, în sensul că nu duc nimic până la capăt, nu citesc literatură coreeană, văd doar filme şi seriale din Coreea de Sud, am început să învăţ limba coreeană, dar m-am oprit la alfabet şi câteva cuvinte uzuale, am vrut să le studiez istoria şi tradiţiile, însă sunt tot pe la începuturi...

       Dacă citeşte cineva asta, gamsahabnida! Annyeonghaseyo!

Gânduri despre margarete

        
     Astăzi, stând în uşa cămării, mă întrebam, destul de panicată: "De ce am venit eu aici, oare ce caut?" Mărturisesc că, în ultima vreme, am mai avut câteva întâmplări similare şi asta mă pune pe gânduri. Refuz categoric să dau vina pe vârstă. Şi nici nu mă gândesc (decât vag, când sunt necăjită tare) la maladia Alzheimer. Nu, nu mi se poate întâmpla tocmai mie!

  Până acum câtăva vreme puteam pune totul pe seama stresului. Da, dar acum nici măcar stresată nu mai sunt. Şi aş zice că nici nu-mi las creierul să lenevească, mai citesc şi eu, mai dezleg un rebus, mai gândesc... Şi atunci de ce? ("Da' di şi?", cum întrebau inocent elevii mei, pe când predam franceza în Păuneştii Vrancei, acolo unde am citit că, mai târziu, a notărit şi una din odraslele băsesciene). Ca să nu mai fiu tentată să-mi pun singură asemenea "abisale" întrebări, şi ca să uit cât sunt de necăjită şi de îngrijorată că uit am să mă (şi vă) înveselesc un  pic cu un banc pe aceeaşi temă: 

        "Doi ardeleni stau de vorbă:

                      - Măi Văsălie, cum stai tu cu sănătatea?

                      - Mă Gheo, bine, numa' cam uit...

                      - Da, şi eu şi nu'ş ce să fac.

                    - Păi io am găsât un doctor care-o zâs că mă vindecă de uitare, merg la el de vreo tri luni, mi-o dat neşte hapuri.

                      - O, cum îl cheamă, că m-oi duce şi io...

                 - Cum îl cheamă? No, cum îl cheamă, mă?! Pfui!! Mă, cum îi zice la floarea aia mare, aşe, albă, cu  mijlocul galben?

                    -  Margaretă!

                 - No, no, aşe! Margareto, strigă bărbatul, întorcându-se către soţia lui, cum îl cheamă, fă, pe doctoru' ăla?