Gânduri spre o altă călătorie imaginară...

        Am avut timp, în lunga iarnă care a trecut, să citesc mult. Cititul nu o să îmi lipsească şi n-o să mă plictisească niciodată, iar dacă mai şi învăţ ceva din ceea ce citesc, nu doar o să caut a folosi lectura ca mijloc de divertisment (cum sunt adesea tentată), atunci aceasta e şi mai de folos pentru mine. Dar paradoxul în ceea ce mă priveşte este că, citind tot mai mult şi găsind lucruri tot mai interesante, îmi vine din ce în ce mai greu să scriu, la rândul meu, câte ceva. Adică, scriu, dar cu teamă. Nu e falsă modestie, nu e orgoliu fără rost, este pur şi simplu ceea ce gândesc. Nu mai îndrăznesc să aştern ceva pe hârtie deoarece, în comparaţie cu cele scrise de alţii, rândurile mele mi se par cam puerile, pline de truisme şi, uneori, lipsite de inspiraţie. Plăcerea mea, pe care o cultiv şi prin aceste articole, de a-mi împărţi cu alţii gândurile, poate fi unilaterală, mă tem mereu că ceilalţi nu găsesc nimic interesant în ceea ce îmi trece mie prin minte. Dar o să-mi mai asum o dată riscul.

      În episodul de faţă, cu voia domniilor voastre, o să vă duc în trei locuri din ţara noastră. Am să las, pentru moment, destinaţiile din exotica şi fascinanta Asie (v-am invitat în Japonia, în Coreea de sud şi gândeam ca viitoare destinaţii Tibetul, China, India şi Siam/Thailanda) şi am s-o pornesc acum, împreună cu dumneavoastră, pe plaiurile frumoase ale României. Şi asta nu dintr-o pornire patriotardă, ca la personajele lui Caragiale, de a mă lăuda cu „ţărişoara mea”, ci pentru că, într-adevăr, sunt şi la noi locuri minunate. Dar eu rămân la părerea mea, că România ar avea mult de câştigat dacă nu ar fi locuită. Nu de noi, în orice caz. Dar să revin la călătoria noastră. Sunt trei locuri unde eu nu am ajuns încă, aşa că, până o să le vizitez de-adevăratelea, haideţi, domniile voastre, să le vizităm cu gândul.

 Primul loc este Delta Dunării. Ştiu că, mai mult ca sigur, domniile voastre aţi fost deja în Deltă. Dar îmbarcaţi-vă, vă rog, şi cu mine, să zicem pe hotelul plutitor numit „Serano”, şi haideţi să o pornim dis-de-dimineaţă, pentru a putea vedea şi răsăritul soarelui, în călătoria noastră de descoperire a frumuseţilor Deltei. Delta Dunării, pământ românesc de o frumuseţe nepământeană, şi-a început formarea acum vreo 13.000 de ani şi această formare, ca la începutul lumii, continuă şi astăzi. Aici, pe cei 2.681 de kilometri pătraţi ai Deltei, trecuţi în anul 1990 de către UNESCO în rândul rezervaţiilor biosferei, sunt aproximativ 1400 de specii de copaci şi de plante, vin şi pleacă vreo 320 de specii de păsări şi se pot pescui cam 160 de feluri de peşti. Există aici treizeci de ecosisteme, dintre care numai unul, stuful, ar putea îmbogăţi, nu numai pe lipovenii săraci ce au mai rămas prin Deltă, ci întreaga Românie. Din păcate, nimeni nu se ocupă de această problemă, guvernanţii fiind ocupaţi să se îmbogăţească pe căi ilicite, cu furtişaguri şi înşelăciuni.

      Mergem în continuare pe meandrele canalelor, admirând nuferii, cormoranii, gâştele şi raţele sălbatice, pelicanii, întinderile de stuf, florile crescute în cele mai bizare locuri,totul fiind învăluit într-o linişte ciudată, cu aură de mister. Din loc în loc, au început, timid, să apară pensiuni pentru turiştii români şi străini ce doresc să cunoască Delta. Nu ne oprim la acestea, noi vrem să vedem Delta aşa cum este, fără îmbunătăţiri. Lipovenii, când acostăm în unul din satele lor, ne învaţă să pescuim şi în vocabularul nostru apar cuvinte ca ghiol, cherhana, lotcă, setcă, plaur...

 Deşi nu reuşim să prindem decât nişte peştişori, cărora le-am dat drumul înapoi în apă, gazdele ne invită la celebra ciorbă pescărească, ce trebuie, neapărat, fiartă cu apă din Dunăre, cu diferite sortimente de peşte, doar de pescari ştiute. La mireasma ciorbei se adaugă fumul de la focul de sub ceaun şi, când mâncăm din ea, are un gust ce nu se poate exprima în cuvinte. De fapt, cuvintele nu pot exprima mai nimic din sentimentele ce te cuprind hălăduind pe acel pământ ce pare ca la începuturile firii, unde sunetele, mirosurile, lianele, vegetaţia luxuriantă te fac să te crezi la tropice, unde stufărişul şi păpurişul des fac loc deodată unui imens luminiş, populat cu păsări multicolore. Sufletul este încântat de atâta frumuseţe şi unicul gând care îţi vine în minte atunci este că te vei întoarce aici şi la anul. Îmi pare rău, domniile voastre, dar şi călătoria noastră se va termina acum. Nu o să mă ţin de planul meu de la început şi o să las pentru următoarele episoade celelalte locuri unde voiam să vă propun să mă însoţiţi. Mă gândesc să nu vă plictisiţi şi apoi, ne trebuie ceva timp pentru decantarea emoţiilor pe care ni le-a produs Delta, cu toate splendorile ei.