Gânduri despre micile fericiri

     

             De data aceasta, gândurile mele s-au oprit la un moment, un foarte scurt moment din timpul studenţiei mele (petrecută în Timişoara, un oraş pe care îl ador). A fost ceva ce, acum, aş numi un moment magic, de care îmi aduc aminte când şi când. A fost şi atunci destul de special, dar ştiţi şi domniile voastre cum sunt tinerii, le iau pe toate mai uşor, sunt mai puţin impresionabili şi, grăbiţi fiind să-şi trăiască viaţa din plin, nu-i mai analizează cu minuţiozitate fiecare clipă. Cred că eram prin anul doi şi, într-o zi, profesorul nostru de stilistică, domnul Tohăneanu, ne făcea cursul obişnuit de joia după-amiază. Nu mai ştiu care era tema cursului, nu mai ştiu dacă era materie de examen sau nu, ştiu doar că, spre sfârşitul orei, profesorul ne-a dat, ca exemplu al unei chestiuni teoretice, un fragment dintr-o poezie a lui Blaga. Acest fragment:

„La obârşie, la izvor,
Niciun drum nu se-ntoarce,
Decât în chip de dor;
La obârşie, la izvor,
Nicio apă nu se-ntoarce,
Decât în chip de nor;
O! Drum şi ape, nor şi dor,
Ce voi fi, când m-oi întoarce
La obârşie, la izvor,
Fi-voi dor atuncea, fi-voi nor?”

     Ne-a spus textul cu atâta simţire, a pus atât de mult suflet când l-a recitat, încât toţi eram amuţiţi. Parcă visam, parcă timpul încremenise. Pe ultimele versuri, domnul profesor şi-a luat cărţile de pe catedră şi a ieşit, făcându-ne doar un semn fugar cu mâna. Şi noi, noi am mai rămas acolo, nemişcaţi, încă vreo trei minute, încercând să ne dezmeticim şi să coborâm din nou pe pământ. Şi ştiţi care era culmea? Era faptul că sunase deja de ieşire de vreo opt minute, şi nu auzisem nimic, nu văzusem nimic, trăisem numai, conduşi pe drumul imaginaţiei şi simţirii de un mare maestru, o clipă magică, ceva ce se întâlneşte rar şi pe care trebuie să o păstrezi şi s-o aperi mai ceva ca pe bijuteriile coroanei.
      Am rămas aşa de marcată de pasiunea pe care acel dascăl o punea în ceea ce transmitea minţilor noastre însetate de cunoaştere, încât la începutul carierei mele de profesor mi-am dorit din tot sufletul să le pot crea şi eu micuţilor mei un asemenea moment şi, cred că, o dată, de două ori chiar am reuşit. Pe urmă, trebuie să mărturisesc că am mai pierdut din iluzii, pentru că predam franceza, iar bietul copil vrâncean (căci acolo, în Vrancea, mi-am făcut apostolatul) nu ştia bine nici limba română, deci ce momente magice să mai trăim noi, care ne chinuiam să ne reamintim gramatica română, ca să putem să mai facem un pas, mic şi chinuit, spre învăţarea limbii lui Voltaire?! 
      Dar momentul acela, de la cursul de stilistică, mi-a rămas în minte, chiar dacă mai târziu, poate, am văzut şi am trăit lucruri mai emoţionante şi mai pline de învăţăminte. El, acel moment, e pus la loc de cinste în „colecţia de gânduri” (adică nu pe ciornă, e trecut "pe curat"), iar când îl rememorez, cum am făcut acum pentru domniile voastre, revăd chipul transfigurat al profesorului, retrăiesc acea senzaţie de plutire şi, aş îndăzni să zic, de fericire şi, de undeva, din amintire aud, ca o şoaptă:

„Fi-voi dor atuncea, fi-voi nor?” 
 

Primăvăratice gânduri

                                                                     Motto:

                                                 "Dacă vei reuşi să-ţi pese şi

                    de alţii în afară de tine, vei

                                                  avea succes".

                                                                                    Maya Angelou

    Data trecută am scris motoul destul de bine, dar pusul in pagină, când s-a postat, a fost cam aiurea. Dar cred că s-a înţeles şi aşa... Mai încerc şi azi şi, tot aşa, până capăt experienţă. Cea care e autoarea zicerii de azi e o scriitoare, memorialistă, scenaristă, mare activistă pentru drepturile oamenilor de culoare, din S.U.A. Nu are absolut nicio legătură cu gândurile mele primăvăratice (în sfârşit, e soare, e cald, simţi iarba cum creşte...) dar îmi plac ideile ei, o să încerc să şi citesc vreo carte de-a ei, cândva. Şi, fiindcă nu prea am vreme să mai scriu, am să închei, spunându-vă şi domniilor voastre, dacă nu aţi observat, că a venit primăvaaaaaara.Şi o să continui, câtva timp, să lălăi (fals, că sunt total afonă!) melodia din "Aristocats": "Everybody, everybody, everybody wants to be a cat..."

Gânduri despre succes (A = X + Y + Z)

      Motto: „Dacă A înseamnă succesul, formula este: A = X + Y + Z, unde X este munca, Y este joaca şi Z este ţine-ţi gura” (Albert Einstein)

Ei bine, dacă ar fi să aplic formula asta a celebrului geniu la persoana mea, aş zice că nu am avut succes din cauza lui "Z". Munca mi-a plăcut mereu, nu am făcut eu chiar o pasiune pentru ea (pe principiul "ce e mult, strică!"), dar am muncit ceva în această viaţă a mea. Joaca nu mi-e deloc străină, posed o parte din suflet care are, în continuare, cinci-şase ani (deci, mă uit la desene animate, îmi place să râd şi să-i binedispun şi pe alţii, îmi place când ninge, îmi place să nu-mi fac griji degeaba şi am convingerea că fiecare om, în adâncul inimii, e bun). Nu am să-l contrazic eu, acum, tocmai pe Einstein, dar munca şi joaca nu prea mi-au ajutat, dar poate că e vina mea. Poate din cauză că acest "ţine-ţi gura" mi-a făcut mereu probleme, nu am reuşit niciodată să ascult acest îndemn. Dar pot trăi, cred, şi fără să am succes.

                                                                 

Gânduri despre „micile” diferenţe

       

 Am găsit, notate de mine, pe vremea când nu se auzise de „navigare pe Internet” (mă rog, nu chiar în cuaternar, aşa cum sunteţi tentaţi să credeţi, doar pe la începutul anilor ’80), două poezii frumoase şi o să le transcriu mai jos, ca şi cum s-ar privi într-o oglindă. De fapt, este vorba de „If” a lui Kipling şi replica dată de grecul Varnalis. Nu fac niciun fel de comentariu, poeziile spun totul.

DACĂ

de Rudiard Kipling

Dacă nu-ţi pierzi capul, când toţi din jurul tău

Şi-l pierd şi dau vina pe tine

Dacă poţi să ai încredere în tine,

Când se îndoiesc de tine toţi,

Dar să poţi să le şi ierţi că s-au îndoit

Dacă poţi aştepta fără să fii obosit de aşteptare

Ori, minţit fiind, să nu te complaci în minciună

Sau, urât fiind, să nu urăşti pe nimeni

Şi, totuşi, să nu pari prea bun,

Să nu vorbeşti prea înţelept

Dacă poţi visa, fără să-ţi faci din vise stăpân

Dacă poţi gândi şi să nu-ţi faci din gânduri ţel

Dacă poţi întâlni Triumful şi Căderea

Şi să tratezi aceşti impostori la fel

Sau să suporţi auzirea adevărului spus de tine

Răstălmăcit de şmecheri,

Să facă din el capcană pentru proşti

Sau să priveşti cum se sfărâmă

Lucrurile pentru care ţi-ai dat viaţa

Şi să te apleci să le reconstruieşti,

Chiar de eşti obosit

Dacă poţi vorbi mulţimilor şi să-ţi păstrezi virtutea

Sau să mergi alături de regi şi să nu-i uiţi pe cei simpli

Dacă nici duşmanii, nici prietenii nu te pot răni

Dacă orice om poate conta pentru tine

Dar niciunul prea mult

Dacă poţi lungi neiertătorul minut

Măcar cu 60 de minute mai mult

Al tău va fi Pământul, cu tot ceea ce e pe el

Şi, ceea ce e mai important, vei fi un OM, fiul meu!

ANTI-DACĂ

de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul când altul te repede

Făcând-o pe deşteptul, şi c-un cuvânt nu-l cerţi

De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede

De-ţi porţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi

De nu amâi o clipă un rău să-l împlineşti

Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept

De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti

Şi, totuşi, îţi pui masca de sfânt şi de-nţelept

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul

Şi numai interesul îl sui la rang de ţel

De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul

Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel

De rabzi să-ţi afli scrisul şi vorba, tălmăcite

Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi

Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite

Tu, dându-le la dracu’, poţi altele scorni

De poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie

Şi patria pe-o carte s-o vinzi, la primul semn

De nu-ţi plăteşti bănuţul luat cu datorie

Dar tu să fi plătit, găseşti că-i drept şi demn

De poţi să-ţi storci şi gândul, şi inima, şi nervii

Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi

Şi sub nehotărâre plecându-te ca servii

Când toţi strigă: „’nainte!”, doar tu să strigi: „’napoi!”

Dacă, stând în mulţime, te-mpăunezi semeţ

Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic

Şi, pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ

Te faci că ţii la dânşii, dar îi înşeli amarnic!

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău

Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom

Al tău va fi Pământul, cu tot prinosul său

Vei fi-ntre Domni Întâiul, dar niciodată OM!

Gânduri despre secretul lui Polichinelle

              

    Fiindcă afară, în loc să vină primăvara, ninge mai abitir ca-n decembrie, fiindcă am un pic de timp şi fiindcă mi-a venit acum o idee (care se asortează perfect la titlu), am să v-o împărtășesc, deși poate că nu vă interesează. Iată cum cred eu că poţi avea succes. Sau nu, e mult spus, iată cum te poţi face plăcut celorlalți. Bine, în cazul că vrei  să te faci plăcut. E un fel de reţetă pe care am găsit-o undeva (sorry, nu știu unde) și o redau din memorie.      

  Deci, se ia o linguriţă de amabilitate (chiar dacă îţi vine să-i sari interlocutorului la jugulară), apoi două trei măsuri de răbdare în a-l asculta şi pe celălalt (căci monologurile nesfârșite plictisesc, credeți-mă, eu știu, căci vorbesc îngrozitor de mult...), pe urmă o lingură mare de stăpânire de sine (unii sunt agasanți de la natură, dar trebuie să asculţi, uneori, şi monologurile lor) şi, la urmă, totul se flambează cu mult simţ al umorului.

   Acum, serios vorbind, în ziua de azi, cred că noi nu mai ştim să ne ascultăm unii pe alţii, suntem grăbiţi, nu prea ne pasă de alţii, nu mai avem diplomaţie, iar "arta conversaţiei" tocmai asta cere - un mare respect pentru cel cu care vorbeşti, sinceritate, ştiinţa de a consola, de a înveseli pe celălalt, mă rog, utopie curată!

Gânduri despre credinţe

           

      Aţi întâlnit, cred, trecând prin viaţă, oameni care spun mereu "eu cred că..." Mie îmi sunt total antipatici, pentru că după o frază începută aşa, sunt sigură că urmează alta prin care vor să mă convingă că numai ei au dreptate, deci trebuie ascultaţi. Neapărat. Sunt, de asemenea, oameni care susţin, sus şi tare "eu cred" (vorbesc acum nu de părerile lor, ci de credinţa lor în Dumnezeu). Şi eu cred, însă am uneori şovăiri şi de aceea nici prea mult trâmbiţata credinţă a unora nu mă convinge. Dar, pe de altă parte, poate sunt eu prea susceptibilă. În orice caz, apropo de diferenţa dintre "eu cred" şi "cred, eu?", vreau să vă scriu mai jos o poezie care-mi place şi care încearcă să dea un răspuns acestei dileme: 

        

                            VIS IN NOAPTEA DE CRĂCIUN

                                                                    Ademar BAROS ( Brazilia )

Am avut un vis în noaptea de Crăciun:

Mergeam pe o plajă iar Domnul pășea alături de mine

Pașii ni se imprimau pe nisip lăsând o urmă dublă :

una era a mea, cealaltă LUI.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea că

fiecare din pașii noștri reprezentau o zi din viața mea.

M-am oprit ca să privesc in urmă

Și am revăzut toți pașii care se pierdeau în depărtare.

Dar am observat că în unele locuri,

în loc de două urme, nu mai era decât una singură.

Am revăzut filmul vieții mele.

Ce surpriză !

Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă

Corespundeau cu zilele cele mai întunecate ale existenței mele.

Zile de neliniște și de rea voință

Zile de egoism sau de proastă dispoziție

Zile de încercări și de îndoială

Zile de nesuportat…

Zile în care și eu fusesem de nesuportat.

Și atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-I reproșez:

„Totuși, Ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele !..

De ce nu Ți-ai ținut promisiunea ?

De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viață,

în zilele în care aveam cea mai mare nevoie de Tine ?”

Iar Domnul mi-a răspuns:

„Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut

Decât o singură urmă de pași pe nisip, sunt zilele în care…

…te-am purtat pe brațe.”