joi, 17 august 2023

Gânduri cernute prin trior

lup moralist

Lup moralist - expresie (livr.) - Persoană care critică la alții defectele pe care el însuși le are. Sursa: Argou (2007).

 

Deși am încercat să „cern” drastic gândurile de astăzi și să scriu doar câteva rânduri, iată că rezultatul e ăsta care urmează, așa că dacă nu aveți răbdare și nu citiți, am să vă înțeleg, domniile voastre...

„Lupul moralist” de Grigore Alexandrescu

 

„V-am spus, cum şi se pare, de nu îţi fi uitat,

 Că lupul se-ntâmplase s-ajungă împărat.

 Dar fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui

Ceea ce s-a urmat subt stăpânirea lui.

Auzind împăratul că-n staturile sale

Fac năpăstuiri multe păroșii dregători,

 Că pravila stă-n gheare, că nu e deal sau vale

Unde să nu vezi jertfe mai mulţi prigonitori,

Porunci să se strângă obşteasca adunare,

Lângă un copaci mare;

Căci vrea pe unii-alţii să îi cam dojenească,

Şi-n puţine cuvinte,

Să le-aducă aminte

Datoriile lor.

Toţi se înfățișară: şi-nălţimea lupească

 Începu să vorbească

C-un glas dojenitor:

Domnilor de tot felu! Bune sunt astea toate?

Datoriile slujbei astfel le împliniți?

Nu aveţi nici sfială, nici frică de păcate,

Să faceţi nedreptate şi să năpăstuiţi?

Toate slujbele voastre ţara vi le plăteşte;

Încă, pe la soroace,

Câte un dar vă face.

Dar reaua nărăvire,

Ce o aveţi din fire,

Nu se tămăduiește.

Vedeți cu ce morţi grele

Se isprăvesc din lume

Şi cum lasă rău nume

Acei care fac rele.

Gândiți-vă că poate veţi da cuvânt odată.

La-nalta judecată.

Gândiţi-vă la suflet, şi luaţi de la mine

Pildă de-a face bine.”

Ăst cuvânt minunat,

Pe care domnul lup auz că l-a-nvăţat,

Trecând pe lângă sat,

La ziua unui sfânt, când preotul citea

Şi propovăduia,

Pe mulți din dregători, să plângă i-a-ndemnat.

Ei? Ce-aţi hotărât, jupâni amploiați?

Oare-o să vă-ndreptaţi?

Îi întrebă atunci înălţimea-mblănită,

Ce purta o manta de oaie jupuită.

Spuneţi, o să schimbaţi purtarea-vă cea proastă?

– „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră,

Răspunse un vulpoi, în slujbe lăudat;

Ne poate fi iertat,

Să vă-ntrebăm smerit, de vreţi a ne-arăta,

De unde-aţi cumpărat postavul de manta?

Când mantaua domnească este de piei de oaie,

Atunci judecătorii fiţi siguri că despoaie.

(Sursa: https://www.povesti-pentru-copii.com/)

NOTA MEA: Doamne, cât de actuală e fabula asta!

Cuvântul aleatoriu: TRIÓR, trioare, s.n. 1. Mașină agricolă prevăzută cu un cilindru (având pe fața interioară mici alveole) care, prin rotire, separă semințele de anumite impurități; vânturătoare. 2. (Tehn.) Dispozitiv folosit pentru separarea după dimensiuni a materialelor provenite din concasare. – Din fr. trieur. Sursa: DEX '09 (2009).

Cuvântul zilei: PEÁN, peane, s.n. (Livr.) Imn cântat pentru implorarea unui zeu, de obicei Apollo. [Pr.: pe-an] – Din fr. péan. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: În anul 1936 s-a născut Margaret Hamilton, informatician, inginer de sistem și femeie de afaceri americană. A condus divizia de inginerie software din cadrul Laboratorului de Cercetare al MIT, care a dezvoltat software-ul de bord pentru programul Apollo al NASA. Este una dintre persoanele creditate cu inventarea noțiunii de „inginerie software”.

Și, dacă tot am scris așa mult, alte două cuvințele pe care eu, deși sunt învechite, le mai folosesc uneori:

FIECÍNE pron. nehot. (Înv.) Fiecare, oricare ființă; fitecine. [Pr.: fi-e-. – Var.: fieșcíne, fieștecíne pron. nehot.] – Fie + cine.

FIECÉ adj. pron. nehot. (Înv.) Care este, se socotește, se întâmplă, se ia etc. fiecare în parte, în fiecare zi etc.; fitece. Fiece om. Fiece zi. [Pr.: fi-e-. – Var.: fieșcé, fieștecé adj. pron. nehot.] – Fie + ce.

(Sursa: DEX '09)


P. S. Imaginea pentru „expresia zilei” din dexonline.ro îi aparține Anei-Maria Gălețeanu.

Bancul de astăzi: 

Popescu are, de ani întregi, prostul obicei de a se sprijini cu mâna de perete în momentul în care vrea să se ridice din pat. Cu timpul, pe perete s-a făcut o urâtă pată de mizerie care strică aspectul dormitorului. Vine şi momentul zugrăvitului. Popeasca îl conduce pe zugrav, un bărbat mai în vârstă, prin toate încăperile apartamentului. În cele din urmă, îi spune:

– Vă rog să veniți şi în dormitor să vă arăt unde obișnuiește soţul meu să-şi pună mâna în fiecare dimineață când se trezeşte…

Speriat, meșterul spune:

– Mulţumesc frumos, doamnă. Dar, dacă se poate, aş prefera mai degrabă un păhărel de țuică…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...