Gânduri despre decaloguri (II)

  Am spus că o să mai scriu, în continuare, despre înțeleptele sfaturi date nouă de Solomon Marcus. După o zi de muncă, prin casă dar mai ales prin grădină, îmi face tare bine la suflet să înșir două-trei vorbe aici, în iatacul nu tocmai secret al gândurilor mele. Am rămas la al doilea punct din "Cele zece nevoi umane". Eu am găsit acest text plin de lucruri folositoare, drepte şi înțelepte. Unele îmi trecuseră şi mie prin minte înainte, nu chiar în această formă şi nu aşa de bine structurate dar, cum ştiu şi domniile voastre, eu trec așa repede de la o idee la alta, nu le scriu pe toate şi, inevitabil, uit de ele. Ei, n-aş zice că e o mare pierdere. Dar trebuie să citez, din cele spuse de Solomon Marcus, aceste două sfaturi ce vor urma:

2. Nevoia de împrospătare

Dar respirația și mișcarea sunt cu noi tot timpul. Există riscul, tentația ca ele să devină rutină, să nu le acordăm nicio atenție, cum de fapt se și întâmplă în general. Rutina nu poate și nu trebuie eliminată total, o mare parte a comportamentului nostru urmează reguli precise, țin de civilizație. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se întâmplă din păcate frecvent. Aşa cum avem grijă zilnic să ne împrospătam corpul prin odihnă, prin mișcare și prin folosirea apei și săpunului, avem nevoie și de o împrospătare a minții, a simțurilor, a sufletului nostru. Să ne trezim în fiecare dimineață capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, cu dispoziția unui nou început, cu o limpezire a simțurilor și a gândurilor; într-un anume sens, să recăpătam, să recuperăm candoarea copilăriei.   

3. Nevoia de întrebare și de mirare

Eram în copilărie într-o permanentă stare interogativă, de curiozitate, de mirare, de extaz în faţa spectacolului naturii și al lumii, al propriei mele ființe. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de năzdrăvăniile creierului meu, în materie de memorie și de imaginație. În fiecare seară, când mă las pradă somnului, mă întreb ce călătorii neașteptate îmi vor oferi visele din noaptea respectivă. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viaţă, a fost mereu o sursă de energie. Atunci când sunt întrebat: de ce trăiești ? îi răspund: pentru a mă mira. De prea multe ori, școala, în loc să întrețină și să dezvolte această nevoie, o anihilează. Dar dacă nu ne menținem starea de curiozitate, de mirare, de dorință de a înțelege lumea, nu doar de a o înregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea și natura ignoranței noastre.

(VA URMA)