Despre gândurile bune

  MOTTO:

„Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihnește sufletul.” (Regina  Maria  a României)

Frumos spus. Dar eu mă întreb, văzând comportamentul unora dintre semenii mei, dacă azi mai există gânduri bune. Azi, în sensul general, bineînțeles. Păi minciunile, micile bârfe, marile cleveteli, vorbele mânioase (și cu iz argotic), înjurăturile pe care oamenii și le aruncă cu mare ușurință (și nu numai între patru ochi sau în sânul familiei, nu, cu cât mai public, cu atât mai bine!) mă fac să cred că gândurile bune stau ascunse și prea puțini dintre noi au curajul de a le mai scoate la lumină. Mă rog, nu mai știu foarte clar ce voiam eu să argumentez în scrierea de față, și nici nu mai am chef să-mi duc la capăt raționamentul (sunt obosită și mi-e foaaaame) dar domniile voastre au intuiție și știu să citească printre rânduri. Ca să ne distrăm un pic, și ca să pregătim terenul pentru niște gânduri bune, iată niște glumițe:

Pe o corabie ce se scufundă, unul dintre pasageri îl întreabă pe căpitan:

– Suntem departe de pământ?
– Nu-i departe, un kilometru.
– Dar, în ce direcție?
– În jos…
***
Pacientul: Îmi puteți da un sfat pentru o viață mai lungă?
Doctorul: Să vă căsătoriți!
Pacientul: Ajută?
Doctorul: Concret, nu! Dar gândul despre o viață lungă nu vă va mai veni niciodată...
***
Un tip îi spune colegului de birou:

- Ieri, la uşa mea au venit nişte sectanți. Spuneau ceva despre fapte bune. I-am rugat să-mi ducă gunoiul. S-au supărat şi au plecat.

Un alt decalog prin gândurile mele

„Suferința consumă dar şi crește ființa noastră morală, pentru că prin arderea răului din noi ea ne purifică şi înalță.” (Ernest Bernea)

Astăzi, dis-de-dimineață, căutând cu totul altceva pe „câmpiile” nesfârșite ale Internetului, am dat de „decalogul lui Bernea”. Și iar am avut, domniile voastre, unul dintre momentele acelea când mi-am zis mie însămi: „Doamne, cât de mult am citit și cât de puține lucruri știu!” E drept că știam câte ceva despre Horia Bernea, pictor și creatorul Muzeului Țăranului, dar mai nimic despre tatăl său. Despre acesta din urmă, Wikipedia ne spune:
„Ernest Bernea (n. 28 martie 1905, Focșani - d. 14 noiembrie 1990, București) a fost un sociolog, etnograf și filosof român, unul dintre intelectualii de marcă ai perioadei interbelice”. (Și, ceea ce urmează, vă rog să citiți singuri, dacă nu știați deja și dacă vă interesează).
Iată și decalogul de care făceam vorbire, plin de înțelepciune și bune învățături dar, ca să fiu sinceră, cred că în zilele noastre cei mai mulți dintre semeni au încălcat și cele zece porunci din Biblie, deci acestea ce urmează li se par tot așa de benefice ca o frecție la un picior de lemn. Dar eu mă încăpățânez și le scriu aici, în speranța că cineva le va aprecia și va încerca să le urmeze:
1. Iubiţi adevărul; nu puneţi în scenă ca ceva real un fapt, atunci când adevărul e altul; iubiţi adevărul că el e lumină şi frumuseţe, e Dumnezeu. 2. Greşeala să nu o acoperiţi, ci să o ispăşiţi; se ştie că mărturisită e jumătate iertată. 3. Fiţi buni cu oamenii, dar apropierea de ei să o faceţi cu înţelepciune; să nu faceţi ca ei decât atunci când aveţi încrederea că atât cugetul cât şi fapta lor sunt bune. 4. Să nu acordaţi intimitate oricui; nu o datoraţi integral decât celor ce vă sunt rudenii spirituale. Intimismul, fără discernământ, e mai mult decât o vulgaritate, e un păcat: te vinzi şi nu ştii cui. 5. În relaţiile cu oameni fiţi buni şi drepţi; orice acordaţi mai mult decât se cuvine poate cultiva înşelăciunea şi se plăteşte scump. 6. Evitaţi contactul apropiat cu oamenii lipsiţi de inteligenţă şi bunătate; fiţi pentru ei un model de înţelpciune şi virtute. 7. Fiţi statornici în hotărârile voastre; consecvenţa întăreşte personalitatea. 8. Când iubiţi pe cineva, dăruiţi-vă integral; o dragoste adevărată cere depăşire de sine, puritate şi putere de jertfă. Dragostea mare are un fior religios. 9. Să vă respectaţi cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare şi nici ceva cu care poţi răni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie să aibă izvoarele cele mai pure, adică Divinitatea. 10. Fiţi sinceri şi curaţi în tot ce faceţi, ca şi când Dumnezeu ar fi de faţă. (http://reteaualiterara.ning.com)

Gândurile unei Balanțe

  

Față de ziua de ieri, o zi de vară, cu peste douăzeci de grade în termometre, cea de azi, sâmbătă, când e Buna Vestire (Blagoveștenie), este, vorba personajelor lui Caragiale, „la din contra”. E frig, cerul e plin de nori groși. E și un pic de ceață, deci e urât. Mi-a venit în gând o întrebare care se punea frecvent după așa-zisa revoluție din decembrie 1989: „Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?” Ei, pornind de la asta, am revăzut ce-am scris în ultimii trei ani (cinci e prea mult!), cam pe vremea asta, și am ales câte ceva. Din martie 2014, un motto: „Prea des subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unui cuvânt bun, a unui compliment onest, a actului de a-ți păsa, a tuturor acelor lucruri mărunte care au un mare potențial de a schimba o viață.” (Leo Buscalia) Frumos, nu? Și ușor utopic, în zilele noastre. În martie 2015, postam: „În timp ce scriu, la televizor e o emisiune de prezentare a pieselor de teatru, filmelor, cărților, expozițiilor şi duduia care o prezintă şi-a țuguiat graţios buzele şi a încheiat cu: „Acestea au fost recomandările noastre. Urmăriţi şi mâine "Tv Guide" (pronunţat "ti vi gaid")! De ce nu i-or fi spus oare, româneşte, "Ghid Tv", pentru că tot de atâtea ori trebuia să deschidă gurița?!” Apoi, în 2016, un an extraordinar de greu pentru mine, tot ce mi s-a părut demn de ales, în luna martie, a fost tot un motto, un haiku de Sumitaku Kenshin, în traducerea lui Dan Costinaș:                                  „ploaia răpăie

                            în tempoul nocturn 

                            al inimii mele” 

Cu asta am să închei, iată-mă cu scrisul în martie 2017. În ultima perioadă (să zicem, trei-patru săptămâni) m-am comportat chiar ca o Balanță, cu plusurile și minusurile specifice zodiei. Deci și gândurile mi-au fost tot așa...

Gânduri care gâfâie

„Oboseala și lenea au aceleași simptome.” (Bissane de Soleil)

Am început de azi (de fapt, am vrut să încep de lunea, dar am avut alte lucruri de rezolvat) ceea ce eu numesc, mai mult decât autoironic, „muncile agricole”. Aveam, de dimineață (mă rog, pe la ora zece, că mai devreme era cam frig și mai bătea și vântul), un avânt extraordinar, eram gata să răstorn munții, cum se zice. Ei bine, după vreo două ore și jumătate de robotit prin grădină, eram suspect de roșie la față și gâfâiam de zor. Și să nu credeți că am făcut mare lucru: am curățat trandafirii, tufele de coacăze, arbuștii ornamentali (în total vreo douăzeci) de ceea ce era uscat, am desfundat șanțul din fața casei (bleah!), am greblat un pic și...gata! Pur și simplu am renunțat. Dar mâine sper să o iau de la capăt. Totul ține de gândul cu care o pornesc la treabă. Dacă îmi încep ziua spunându-mi:„trebuie să fac lucrul ăsta”, nu e bine. Dar dacă mă conving singură că-mi place ceea ce voi face, atunci bătălia e pe jumătate câștigată. Cel puțin, în cazul meu, așa este. Acum am să mă duc să experimentez niște simptome de lene, căci obosită am fost...

GÂNDURI CU + ȘI GÂNDURI CU -

      De vreo două săptămâni, lovită cred de un pic de astenie de primăvară, nu prea am avut chef de nimic. Nici de „feisbuchiseală”, nici de citit, nici de vorbit (culmea!) și, logic, nici de scris. Nici azi nu am chef, dar măcar încerc. Trebuie să fac eforturi să ies din letargia asta. Totul depinde de gândurile noastre, nu? Ei, eu încerc acum să le adun doar pe cele pozitive. Apropo de cum putem vedea totul în culori mai sumbre sau mai vesele, în funcție de dispoziție, de gânduri și de abilitatea de a le stăpâni și ascunde pe cele mai puțin zglobii, iată o minunată exemplificare prin cele două versiuni ale unui pastel, scrise de marele I. L. Caragiale:  

Pastel optimist

Când plouă lin în primăvară, 

Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!”
Și de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea...

E cald, și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă, drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup' brabeți cu gălăgie,
Și iată și o rândunea...

Și-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.

Când plouă toate germinează;
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi...

În țarini grâul încolțește,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveselește,
Pe orice frunză e un strop.

Și soarele o caldă rază
Trimite pe furiș prin nori;
Iar flori și pasări ca să-l vază
Se-nalță, zboară către zori. 

Pastel pesimist

Tot plouă! A! ce primăvară!
Cum curge fără să mai stea!
Se-ntinde ceața grea p-afară,
Pe cerul sumbru nici o stea.

E frig... și apa mocirloasă
Infectă aerul curat,
La câmp e baltă mlăștinoasă
Și codrul doarme întristat.

Sunt triști și corbi-n deal de vie,
Cobesc din nou a iarnă grea;
Plouate vrăbii cad o mie,
Nu vezi zburând o rândunea.

O barză, cu pas de măsură,
Sosește ca explorator...
Și plouă... plouă-n bătătură,
Pustiu... Departe pleacă-n zbor.

Tot plouă, plouă, inundează...
Mai vin și ape din zăpezi;
Umflate, apele spumează,
Torente curg din codrii verzi.

În țarini grâul putrezește,
Sub piatră-n deal vii se îngrop;
De ploi plugarul sărăcește,
Mălai, făină, nu e strop.

Și soarele, o slabă rază
Când o mai pierde printre nori,
O tristă baltă luminează
Fără apus și fără zori.